Creşte preţul gunoiului la Chinteni. Oamenii ameninţă că nu vor plăti

Creşte preţul gunoiului la Chinteni. Oamenii ameninţă că nu vor plăti

Taxa de salubritate în comuna clujeană Chinteni vă fi majorată din 12 lulie la 20 lei/lună/ persoană. Oamenii ameninţă că nu vor plăti 120 lei/lună din moment ce nu adună o pubelă nici la două săptămâni. 

Anunțul privind majorarea serviciilor de salubritate, a fost făcut de către primarul localității, Magdalena Lucia Suciu, într-o postare pe pagina personală de facebook. 

"Având în vedere cantitatea mare de deșeuri colectată azi din localitatea Chinteni, vă informăm că autoutilitara de salubritate va reveni vineri, 9 iulie 2021, pentru a ridica gunoiul menajer de pe acele străzi pe care nu a ajuns în cursul acestei zile.

Începând de luni, 12 iulie 2021, în localitatea Chinteni, reziduurile menajere se vor ridica săptămânal, în zilele de luni și miercuri, iar taxa de salubritate vă fi majorată la 20 lei/lună/ persoană.

În ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor, constatăm în ultima perioadă o totală indiferență față de un astfel de demers, dublată de inconștiența unora, care consideră potrivit să depoziteze în / pe lângă platformele de colectare selectivă iarbă, ciment, var, tâmplărie etc. În acest context, persoanele responsabile vor fi identificate cu ajutorul camerelor de supraveghere și sancționate corespunzător", scrie primarul comunei, Magdalena Lucia Suciu. 

Oamenii se revoltă şo spun că nu vor plăti acele sume din moment ce mulţi dintre eu nu adună o pubelă întreagă de gunoi nici la două săptămâni. Aceştia spun că fac o colectare selectivă, şi chiar îţi produc compost. "Vă afirm deschis că noi NU VOM PLATI nici un bănuț în plus. Este absurd ce se întâmplă. Opriți nebunia asta odată pentru Dumnezeu.

Suntem o familie de 3 persoane (copil mic 2 ani) și NU umplem niciodată un tomberon la 2 săptămâni. Poate jumătate. Reciclabilele le ducem în Cluj la centre de colectare pt că glumele alea de ghene sunt tot timpul pline și cu deșeuri aruncate pe afară. În ce logica perversă are sens să plătească toată lumea pentru nesimțirea unora frate?

Identificați cine produce mai mult gunoi, taxați in consecință. Identificați cine arunca gunoi lângă ghene și amendati-i. Nu mai încurajați mitocănia și nesimțirea pentru că sunteți complici la mizeria in care se afla satul ăsta", îi transmite un locuitor al comunei primăriţei. 

"Nu vă supărați, dar am văzut de câteva ori cum mașina de salubritate ridică deșeuri din construcții. Este nedrept ca să plătesc 120 lei/lună pentru un tomberon de 120 litri ridicat de 2 ori", mai scrie cineva. 

"Stimată doamnă, nu este ok, eu colectez selectiv și fac compost și am foarte puțin deșeu menajer, nu umplu o pubelă nici la două săptămâni. Nu înțeleg de ce să plătesc și mai mult, mai ales ca mi-aţi luat anticipat banii pt. salubritate pe tot anul odată cu impozitul. Nu au decât să plătească mai mult cei care arunca mai mult. De ce să suport eu costuri pentru alții?", adaugă un alt locuitor din Chinteni. 

Comenteaza