Concertul James Blunt, cu plusuri şi minusuri GALERIE FOTO/VIDEO

Concertul James Blunt, cu plusuri şi minusuri GALERIE FOTO/VIDEO
Cântăreţul britanic James Blunt a aterizat vineri seara pe scena montată la Sala Polivalentă, unde a susţinut un concert cum rar le este dat clujenilor să vadă.

Oamenii au venit încă de la ora 19:00 să stea la coadă pentru a intra la concert, ignorând complet frigul de afară. Înăuntru, trupa Les Elephants Bizzares a încălzit publicul pentru marele concert timp de aproape o oră. La ora 21:06 deja răsunau primele acorduri cântate de Blunt la pian. Artistul a început concertul în forţă, acompaniat de band-ul său.

„Saluuuut, Cluj!" a fost primul lucru pe care l-a adresat clujenilor, iar pe parcursul concertului le-a arătat că nu este singurul cuvânt pe care l-a învăţat în română. „Bună seara!" şi „Mulţumesc!", rostite într-un accent destul de curat, au extaziat publicul la maxim.

Cântăreţul care a concertat într-un costum de astronaut, făcând analogie la numele ultimului său album „Moon Landing", a dat dovadă că are simţul umorului.

„Poate vă întrebaţi de ce am venit îmbrăcaţi în electricieni. Sau, în cazul toboşarului nostru, în deţinut. Promovăm albumul "Moon Landing" şi am fost prin toată lumea, din China, New York, Maroc şi Franţa, până în Australia", a spus Blunt.

Britanicul a început cu piese de pe albumul „Moon Landing" cu care deja a cucerit şi publicul român, dar i-a purtat pe fani şi prin hituri mai vechi ca „Wisemen", „1973", sau „Stay the Night". Unul dintre momentele speciale ale serii a fost piesa „Goodbye My Lover", la care fanii nu au mai putut rezista tentaţiei. S-au ridicat de pe scaunele amplasate în tribune şi s-au strâns în faţa scenei pentru a trăi versurile baladei cât mai aproape de Blunt. O altă baladă,"Same Mistake" a transformat Sala Polivalentă într-o mare de lumini care pluteau în întuneric.

Momentul de isterie totală a fost acela în care James Blunt şi-a surprins fanii când la mijlocul unei piese s-a aruncat în mulţimea entuziastă de oameni. Blunt şi-a croit singur drumul prin mijlocul Sălii Polivalente, până la tribuna din fundul sălii, "căţărându-se" pe valul de mulţime, după care a alergat înapoi pe scenă. Cel mai fredonat hit al serii a fost "You're Beautiful", interpretat spre sfârşitul concertului.

Show-ul s-a încheiat în aplauzele puternice ale publicului, moment pe care Blunt l-a surprins şi pe telefonul său personal.

Minusuri

Pentru un artist de calibrul lui Blunt, spectatorii se aşteptau la o scenă de dimensiuni mai mari şi la un spectacol vizual mai complex, pe când tot ceea ce a animat atmosfera a fost un joc decent de lumini.

Publicul nu a fost unul foarte numeros, aproximativ 5.000 de spectatori. 30% din platoul din faţa scenei a fost gol. La fel şi câteva zone din tribune au rămas neocupate.

Sonorizarea a lăsat de dorit ca intensitate, deși calitativ nu era nimic de reproşat. Pentru cei care nu erau aproape de scenă a fost mai greu să se lase prinşi de atmosfera concertului, întrucât volumul nu era foarte ridicat.

Ca la orice alt artist de calibru, presa a dorit să afle cât mai mult despre cântăreţ şi despre prezenţa sa la Cluj chiar de la el, însă nu a existat nicio conferinţă de presă.

Publicul a părăsit Sala Polivalentă cu zâmbetul pe buze, după aproape două ore de concert în care s-a cântat, s-a dansat şi s-a râs. Concertul a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania (TiMAF), preţul biletelor fiind cuprins între 125 şi 250 de lei.

Cântăreţul în vârstă de 40 de ani din Tidworth, Anglia, a debutat în forţă în 2004 cu albumul "Back to Bedlam" care s-a dovedit un real succes: a fost vândut în 11 milioane de exemplare în întreaga lume, fapt ce l-a catapultat direct pe primul loc în UK Albums Chart și pe al doilea în Statele Unite. După trei ani, în 2007, și-a lansat cel de-al doilea album, "All the Lost Souls", care, deşi nu a egalat succesul primului, a dominat topurile muzicale a peste 20 de ţări. Au urmat albumele "Some Kind of Trouble" în 2010 şi "Moonlanding" în 2013. Piesele care l-au consacrat, "You're Beautiful", "Goodbye My Lover" şi "Wisemen", continuă să fie îndrăgite de milioane de fani din întreaga lume.

 

Comenteaza