Codruţa Kovesi acuzată de ”canibalism inchizitorial” de procurorul Mihaiela Iorga. Șefei DNA i se cer despăgubiri de 10.000 de euro

Codruţa Kovesi acuzată de ”canibalism inchizitorial” de procurorul Mihaiela Iorga. Șefei DNA i se cer despăgubiri de 10.000 de euro
Procurorul Mihaiela Iorga a cerut, în instanţă, despăgubiri de 10.000 de euro de la Laura Codruţa Kovesi, Marius Iacob şi instituţia procurorului şef al DNA, pentru perioada de după revocarea din funcţia de procuror al Direcţiei.

Cererea a fost depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti pe 24 noiembrie, nefiind fixat, până în prezent, un termen. Plângerea îi vizează pe procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi pe unul dintre adjuncţii acestuia, Marius Iacob, dar şi instituţia.

"Cerem daune în valoare de 10.000 de euro. Sunt daune faţă o mârşăvie procesuală şi e şi orgoliul meu personal: în justiţia în care pledez eu nu se fac porcarii. E vorba şi de presiunea exercitată în tot acest timp", a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Ionuţ Dobrinescu.

"E de la sine înțeles tensiunea psihică enormă în care s-a găsit (și se găsește și în continuare) Mihaiela Moraru Iorga și familia sa, văzând cum procurorul șef DNA recurge la acte incalificabile pentru a dilata procedura de soluționare a cererii de suspendare, la plângeri disciplinare și chiar acte de urmărire penală (canibalism inchizitorial), semn că miza reală a acestor demersuri abuzive de revocare a fost și a rămas mult dincolo de construcția 940 artificială a acuzațiilor formulate împotriva clientei noastre în acest caz. Pentru toate aceste considerații, susținem că atât dna Laura Codruța Kovesi cât și dl Marius Constantin Iacob au acționat deliberat în scop vexatoriu și intimidant, generând în mod nejustificat presiuni de ordin moral și emoțional pentru care trebuie să răspundă și patrimonial, în solidar, prin obligarea la plata unor despăgubiri de 10.000 euro (46.507945 RON). Suma pretinsă se înscrie în marja uzuală de recunoaștere a dreptului la despăgubiri morale în practica CEDO", se arată în documentul înaintat instanţei.

În 15 noiembrie, procurorii DNA Ploieşti au dispus urmărirea penală faţă de Mihaiela Iorga Moraru, la data faptelor şi în prezent procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru favorizarea făptuitorului (Florian Walter - n.r.) şi patru acte de fals intelectual în formă continuată.

DNA arăta atunci că procurorul ar fi ajutat, "cu intenţie directă, prin acte comisive şi omisive, în scopul îngreunării cercetărilor", un inculpat cercetat într-un dosar aflat pe rolul DIICOT pe numele căruia au fost emise mandatul european de arestare şi cererea de dare în urmărire internaţională. Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că persoana ajutată de Mihaiela Iorga Moraru este Florian Walter.

Anterior deschiderii dosarului, Kovesi a cerut revocarea Mihaielei Iorga, după ce magistratul a reclamat-o la Inspecţia Judiciară pe şefa DNA. Secţia pentru procurori a admis revocarea, însă instanţa a dispus ca aceasta să îşi reia postul.

 

Comenteaza