Video Cod Portocaliu cu efecte devastatoare: grindina uriașă a făcut ravagii într-o localitate din Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 20:33
- Eveniment
- Ascultă știrea
Grindina uriașă a făcut ravagii miercuri după-amiază în județul Cluj, în urma unei furtuni violente care a lovit zona de est a județului sub avertizare Cod Portocaliu de vreme severă.
Cele mai puternice fenomene au fost surprinse în localitatea Răscruci, comuna Bonțida, unde un localnic a filmat din curtea casei sale căderi masive de grindină.
Bucățile de gheață au căzut cu intensitate ridicată și au acoperit rapid solul, străzile și curțile, formând un strat consistent de gheață.
Furtuna a fost însoțită de ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice frecvente, transformând temporar drumurile în torente și afectând mai multe gospodării din zonă.
Situația a apărut pe fondul unui cod portocaliu emis de Administrația Națională de Meteorologie, valabil în aceeași zi, între orele 15:25 și 16:15, care a vizat mai multe localități din județul Cluj, printre care Gherla, Bonțida, Iclod, Jucu, Mociu, Sic, Cămărașu, Căianu, Fizeșu Gherlii, Țaga, Sânmărtin, Geaca și Pălatca.
Meteorologii au anunțat atunci fenomene severe de instabilitate atmosferică, cu grindină de dimensiuni medii și posibil mari (2–4 cm), ploi torențiale ce au putut acumula 25–30 l/mp, dar și descărcări electrice frecvente. De asemenea, rafalele de vânt au atins intensități de până la 70 km/h, existând risc de vijelii în anumite zone
CITEȘTE ȘI: Clujul sub ape: străzi transformate în râuri după ploaia torențială. Pompierii au intervenit în forță











