Clujul are un nou filmuleț de prezentare: "Bine ați venit în Cluj-Napoca, orașul din inima Transilvaniei" VIDEO

Clujul are un nou filmuleț de prezentare:
Primăria Cluj-Napoca a lansat noul film de prezentare a Clujului, alături o platformă de business dedicată entităților care vor să obțină sau să promoveze informații oficiale cu privire la mediul de afaceri din municipiu, zona metropolitană și Regiunea de Nord-Vest.

"Bine ați venit în Cluj-Napoca, orașul din inima Transilvaniei. Orașul cu cea mai accelerată dezvoltare din România și cel mai influent oraș din România de Vest. De ce ți-ar plăcea Clujul? Poate e din cauza mediului academic sau de vină e infrastructura înfloritoare. De asemenea, poți aprecia economic prosperă. Ne mândrim cu titulatura de "Silicon Valley al Europei", dar IT-ul nu este singura industrie de succes din Cluj. Clujul mai are o moștenire culturală bogată, dar este și cosmopolit. Nu e de mirare că a fost votat cel mai prietenos oraş din Europa cu străinii. Apropo, v-am mai spus că Clujul este capitala sportului și muzicii în România? Suntem mândri de orașul nostru, dar nu am fi ajuns aici dacă nu ar fi fost inspirația dăruită de toți cei cu care interacționăm zi de zi. Împreună putem face Clujul și mai bun. Așa că, bine ați venit!", astfel ar suna un rezumat al noului video de prezentare.

Noul film de prezentare a fost realizat de către regizorul clujean Laviniu Lazar, cel care a realizat și primul film de business în perioada 2011-2012.

Clipul a fost share-uit de circa 10.000 de persoane pe Facebook, iar postarea strâns peste 250 de comentarii, în mare parte laudative.

Mai multe informații despre platforma de business AICI.

Comenteaza