Clujeanul închis 8 ani în China se întoarce acasă de Paște: „Am ajuns în sfârșit la aeroport”

Clujeanul închis 8 ani în China se întoarce acasă de Paște: „Am ajuns în sfârșit la aeroport”

După patru zboruri anulate și o lună de la eliberare, într-un final, Marius Balo, clujeanul care a fost întemnițat timp de 8 ani în China, se întoarce înapoi în România chiar de Paște.

Profesorul clujean, Marius Balo a fost eliberat de autoritățile din China în data de 27 martie 2022, după ce a stat opt ani în închisoare, însă din cauza situației COVID-19, care se agravase în Shanghai, Marius Balo a avut anulate patru zboruri, iar acum, profesorul va reveni până la urmă acasă chiar de Sărbătorile Pascale.

Odiseea acestuia va lua sfârșit duminică, în prima zi de Paște la ora 19, atunci când va ateriza în sfârșit pe Aeroportul din Cluj-Napoca.

Iată care este mesajul emoționant al clujeanului Marius Balo:

„Iubiții mei,

După aproape o lună de așteptare, am ajuns în sfârșit la aeroport. Mi s-a confirmat azi dimineața noul bilet cumpărat de miercuri. Am făcut două teste COVID la două clinici diferite, mi-am configurat două aplicatii (WeChat & AliPay) care afișează starea de sănatate și rezultatele acestor teste iar apoi am făcut o rezervare pentru un taximetru special, acreditat de autorități, care să mă aducă la aeroport. Autostrăzile sunt libere, drumurile sunt pustii, singurii pietoni pe străzi sunt pisicile. E lumea lor.

Zborul e o odisee în sine și mă duce cu mintea la călatoria înspre casa a lui Odiseu. Mâine, sâmbătă, înainte de prânz, voi zbura înspre Hong Kong cu singura companie care pare sa fi primit recent acceptul autoritatillor pentru a efectua zboruri zilnice din Shanghai înspre HK, Cathay Pacific. După o escală de patru ore in HK, voi lua un zbor de 9 ore înspre Doha, Qatar. Apoi o escală brutală de 9 ore (nu ma plang pentru că am auzit ca aeroportul e o bijuterie), pentru ca duminică dimineața să iau un zbor spre Bucuresti. Odiseea va lua sfarsit la ora 19, când voi ateriza la Cluj.


În ziua de Paști, nu stiu... așa s-a nimerit, să înviez și eu din acest mormânt care mi-a fost casă timp de 8 ani de zile. Țin minte că bunica și mama mai cu seamă îmi spuneau când eram mic că dacă se întâmplă să mori în aceasta saptămână, în Săptămâna Luminată, mergi direct în Rai. Ușile Raiului sunt larg deschise și poti sa intri cu nădejde, nu te întreaba nimeni nimic. Raiul pentru mine este Romania, iar celor care nu o văd asa le doresc să îi fereasca bunul Dumnezeu să nu treacă prin ce am trecut eu. Țara aceea e un Rai, e Grădina Maicii Domnului... bucurați-vă de ea!

Nadajduiesc să ajung să intru și eu în Rai și să nu mă întrebe nici pe mine nimeni nimic.

cu prietenie, Marius Balo

PS. Vă mulțumesc pentru tot ajutorul si îl rog pe bunul Dumnezeu ca de Sfintele Paști să vă dăruiască Dvs. și celor dragi ai Dvs. o sărbătoare a Invierii așa cum v-o doriți.

Comenteaza