Clujean reţinut pentru 24 de ore după ce şi-a răpit fiul de 5 ani şi a ameninţat că îl omoară. Poliţia a folosit şi un negociator

Clujean reţinut pentru 24 de ore după ce şi-a răpit fiul de 5 ani şi a ameninţat că îl omoară. Poliţia a folosit şi un negociator
| Foto: sportulsalajean.ro

Poliţiştii clujeni au reţinut un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Cluj-Napoca pentru ameninţare şi lipsire de libertate. Acesta şi-a răpit propriul copil şi a ameninţat că îi ia viaţa. 

Un bărbat din Cluj-Napoca a fost pe punctul de a repeta tragedia din 2020, când Tacacs Gyorgy şi-a omorât copilul de 8 ani, după ce l-a înjunghiat cu un cuţit. 

"În urma unei sesizări la Numărul Unic de Urgență 112, polițiști au acționat în vederea depistării unui bărbat, plecat într-o direcție necunoscută alături de fiul lui, în vârstă de 5 ani, după adresarea unor amenințări privind integritatea fizică a membrilor familiei", a transmis IPJ Cluj. 

Au urmat apoi activități ample de căutare a copilului răpit de tată la care au participat jandarmi și polițiști locali. Activitățile polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigații Criminale, Secției de Poliție Transporturi Feroviare Cluj-Napoca, alături de suportul de specialitate al Unității Teritoariale de Analiză a Informațiilor Cluj-Napoca și Direcției Operațiuni Speciale, au condus la identificarea și ulterior reținerea acestuia, pentru 24 de ore.

"La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 22.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiu, ar fi adresat amenințări membrilor familiei, prin intermediul unor mesaje, referitoare la integritatea fizică a fiului său, în vârstă de 5 ani, dar și a celei proprii.

În urma sesizării, la nivelul inspectoratului, au fost demarate cu operativitate activități pentru depistarea acestuia și a minorului, în cadrul misiunii, în vederea gestionării situației intervenind și un negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.

În jurul orei 00.15, activitățile de căutare derulate au condus la identificarea bărbatului și a minorului, de către un echipaj al polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.

După găsirea celor doi, la sediul unității de poliție, au fost continuate verificările, pentru clarificarea tuturor aspectelor existente, în cauză fiind totodată sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Cluj, în vederea protejării intereselor minorului, care ulterior a fost lăsat în custodia mamei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore.

În cauză, a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, printre măsurile impuse fiind și aceea de a păstra o distanță minimă de 200 de metri față de familie, de domiciliu și locul de muncă al membrilor acesteia", se arată în comunicatul IPJ Cluj. 

Comenteaza