Cum şi-a manipulat Takacs Gyorgy fiul de 8 ani înainte de a-l UCIDE: Motivarea condamnării

Cum şi-a manipulat Takacs Gyorgy fiul de 8 ani înainte de a-l UCIDE: Motivarea condamnării

A fost făcută publică motivarea lui Takacs Gyorgy, tatăl care și-a omorât copilul de 8 ani în Cluj, într-o mașină la marginea drumului. Manipularea tatălui a mers până acolo încât copilul îşi dorea "să moară deodată cu tatăl său, că o să ajungă în rai și acolo nu o să mai sufere". 

Inculpatul a venit cu o serie de explicații, dar judecătorul a declarat că „toate acestea nu scuză fapta abominală comisă”, conform clujust.ro. Ce a dus la uciderea fiului său, de către Takacs Gyorgy, a fost o serie de certuri cu mama copilului şi apoi obsesia pe care a făcut-o pentru creşterea copilului.

Potrivit motivării, înainte de a avea un copil, cei doi soți aveau o relație normală, dar după nașterea acestuia, situația s-a schimbat. După nașterea copilului, comportamentul și relațiile dintre cei doi soți s-au deteriorat progresiv și semnificativ, conducând într-un final la divorț.  "Deși între cei doi soți exista o ruptură în fapt de mai mult timp, de la momentul pronunțării oficiale a divorțului inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a perceput-o pe fosta soție ca pe un adevărat inamic, aspect care se va reflecta în comportamentul său ulterior.

La un moment dat, grija asupra copilului a devenit o obsesie, iar în cele din urmă această atitudine s-a reflectat în comportamentul copilului. "Persoana vătămată T.A. (mama copilului) a susținut că relația tată – fiu dintre inculpat și victimă a deventit pe parcurs atât de dominantă încât practic exista un șantaj emotional la adresa copilului.

Mama a observat aspecte comportamentale ciudate ale copilului și a expus că acestea nu-și puteau avea sorgintea decât în compotamentul dominant al tatălui și influența emoțională asupra minorului (de exemplu: refuza mancarea gătită de mama dacă nu avea acordul tatălui, refuza jucării desi era clar că și le dorește, refuzul de a dormi cu mama știind ca acest lucru a fost impus de tata, refuzul de a mânca dulciuri oferite ocazional de mama). 

Totodată, în motivarea conddamnării se arată că soția lui Takacs Gyorgy a declarat că băiatul a spus că vrea să moară odată cu tatăl său. Tatăl său ar fi purtat o discuție cu copilul în care ar fi spus că vrea să moară și să scape de certuri. Comportamentul tatălui a fost unul manipulator, pentru a-l îndepărta pe băiat de mama sa. 

"La începutul lunii martie 2020 persoana vătămată T.A l-a auzit pe fiul său Takacs Gyorgy (jr.) spunând că el vrea să moară deodată cu tatăl său, că o să ajungă în rai și acolo nu o să mai sufere. Aceleași expresii au fost adresate de minor și martorului B. (vol.IV, f.42-44). Această afirmație făcută de un copil în vârstă de 8 ani a generat o reacție promptă a mamei în a cere explicații de la copil și apoi de la inculpat, care nu a afirmat dar nici nu a negat purtarea vreunei discuții cu copilul pe o asemenea temă. Acest incident a constituit un nou semnal de alarmă care a determinat-o pe mamă să apeleze la serviciile unui psiholog pentru o eventuală evaluare a minorului, consiliere care nu s-a realizat din cauza măsurilor de protecție sanitară instituite la nivel național."

Inculpatul a negat că ar fi avut discuții cu minorul despre subiectul morții dar a declarat că, odată când l-a preluat pe minor de la fosta soție, acesta i-a spus că ,,s-a săturat de atâtea certuri, că e sătul că asta nu e viață și că ar vrea să moară”. Totuşi, în instanţă au fost chemate învăţătoarea şi profesoara de religie la clasa unde a învățat minorul T.G (jr.) care au declarat că nu au fost abordate teme precum ,,moartea” în procesul educațional până la acel moment. 

La stârșitul lunii aprilie 2020, persoana vătămată T.A a relatat că a existat un episod când minorul fiind la ea s-a manifestat agresiv, respectiv intenționa să se deplaseze la părinții săi împreună cu copilul pentru a sărbători un eveniment, minorul a început să țipe la persoana vătămată afirmând că nu vrea să meargă ulterior i-a spus ,,că nu eu l-am născut, ci tatăl lui și a început să mă lovească cu pumnii în brațe spunându-mi că sare pe geam de la etajul I “. 

Persoana vătămată T.A a declarat că, în perioada cât minorul s-a aflat în Ungaria cu fostul soț, acesta păstra legătura și se juca on-line un joc video cu o colegă de clasă pe nume D, circumstanțe în care i-ar fi spus acesteia ,,să joace jocuri în care amândoi mor la final și sunt înmormântați”. Persoana vătămată a aflat aceste informații de la mama colegei – martorul T.G.I.

Întreaga motivare a condamnării tatălui Takacs Gyorgy care şi-a ucis fiul de 8 ani, pe clujust.ro

Comenteaza