Foto Ceremonie militară în centrul Clujului. Divizia 4 Infanterie „Gemina” a aniversat 105 ani

Ceremonie militară în centrul Clujului. Divizia 4 Infanterie „Gemina” a aniversat 105 ani
| Foto: Facebook.com/PrefecturaCluj
Ceremonie militară în centrul Clujului. Divizia 4 Infanterie „Gemina” a aniversat 105 ani
Ceremonie militară în centrul Clujului. Divizia 4 Infanterie „Gemina” a aniversat 105 ani
Ceremonie militară în centrul Clujului. Divizia 4 Infanterie „Gemina” a aniversat 105 ani
Ceremonie militară în centrul Clujului. Divizia 4 Infanterie „Gemina” a aniversat 105 ani

Divizia 4 Infanterie „Gemina” a marcat aniversarea a 105 ani de istorie și tradiție militară printr-o ceremonie desfășurată în prezența șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, în Piața Avram Iancu.

În cadrul ceremoniei, Drapelul de Luptă al diviziei a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Comandor, cu însemn de pace pentru militari, conferit de președintele României, Klaus Werner Iohannis. Totodată, mai multe cadre militare au fost distinse de șeful Statului Major al Apărării cu embleme de onoare și de merit.

Dispozitivul de defilare care a prezentat onorul în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, condus de comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general-maior Dorin Blaiu, a reunit drapele de luptă ale structurilor din subordinea Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, primul drapel militar care poartă însemnele României Mari, militari ai comandamentului diviziei, precum și detașamente reprezentative ale marii unități. Defilarea a fost însoțită de survolul elicopterelor IAR 330 SOCAT, respectiv avioanelor MIG-21 LanceR, aeronave aparținând Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

Ceremonia militară a fost urmată de inaugurarea Muzeului Militar „Mareșal Constantin Prezan” - Filiala Transilvania a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.

Mesajul prefectului de Cluj

„Aniversarea de astăzi este un prilej de reală mândrie pentru dumneavoastră, marcând un moment de cotitură în organizarea forțelor armate din țara noastră. Mai mult, având în vedere că una dintre misiuni este aceea de a sprijini autoritățile locale în caz de urgențe civile, consider că este de datoria mea să fiu prezent la un moment atât de important – 105 ani de existență - pentru dumneavoastră și să vă asigur de cooperare și sprijin pentru buna derulare a misiunilor care v-au fost încredințate.

Totodată, cred că o personalitate cum a fost mareșalul Constantin Prezan, merită o astfel de onoare și mă refer aici la inaugurarea muzeului ce îi poartă numele. Exemplul lui de muncă și perseverență poate constitui pentru noi toți un model de urmat. Vă mulțumesc și vă doresc să aveți doar victorii în misiunile încredințate!”, a afirmat Tasnádi István-Szilárd.

Comenteaza