Carte multimedia despre Lucian Blaga, lansată în premieră la Cluj
- Scris de Andra-Daria Szasz
- 18 Mai 2013, 15:24
- Eveniment
- Ascultă știrea

Evenimentul a avut loc astăzi, de la ora 10.30, la Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" din Cluj şi a fost inclus în seria manifestărilor dedicate Zilelor Lucian Blaga.
"Suntem foarte onoraţi să lansăm această carte, în acest context, Zilele Lucian Blaga. Cartea conţine pe lângă o serie de interviuri şi materiale de presă realizate de studenţii de la Jurnalism, trei CD-uri care conţin interviuri cu membrii Societăţii Culturale Lucian Blaga, artă digitală, fotografii, reportaje, eseuri vizuale şi câteva testimoniale ale studenţilor implicaţi în proiect. Este pentru al treilea an consecutiv în care o echipă de studenţi s-a dedicat acestui proiect", a declarat pentru ziuadecj.ro şeful departamentului de Jurnalism al UBB, Elena Abrudan.
În premieră, fiecare material de presă din carte, care se intitulează "Lucian Blaga-imagine şi cuvânt", e prefaţat de o serie de portrete cu persoanele intervievate.
Portretele au fost desenate de Mădălina Seseman, masterandă în Producţie Media în cadrul departamentului Jurnalism. Cartea a fost lansată sub egida Societătăţii Culturale Lucian Blaga şi a Centrului de Cercetare a Sistemelor şi Limbajelor Media şi a apărut la editura Eikon, în condiţii grafice excelente.