Bilanţul furtunii de duminică: Opt persoane au murit, 137 au fost rănite şi 212 localităţi au fost afectate

Bilanţul furtunii de duminică: Opt persoane au murit, 137 au fost rănite şi 212 localităţi au fost afectate
Opt persoane au murit în urma furtunilor din vestul ţării, iar alte 137 au fost rănite, fiind afectate 212 localităţi din 15 judeţe, potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Din cauza obiectelor sau a arborilor doborâţi de vântul puternic, s-au înregistrat 145 de victime, dintre care opt persoane au decedat, fiind vorba de un deces în judeţul Arad, două în Bistriţa-Năsăud şi cinci în judeţul Timiş, iar 137 de persoane au fost rănite, cele mai multe, respectiv 49, înregistrându-se tot în judeţul Timiş. Cei mai mulţi dintre răniţi au mers singuri la spital, după ce au fost loviţi pe timpul furtunii.

Totodată, 212 localităţi din 15 judeţe, respectiv Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Suceava, Sălaj şi Timiş, au fost afectate în urma furtunilor, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

De asemenea, la nivel naţional au fost afectate 137 acoperişuri ale imobilelor şi au fost doborâţi de vânt peste 290 de arbori, pe carosabil, autoturisme sau imobile, fiind avariate 35 maşini.

Pompierii militari au intervenit pentru salvarea a 204 persoane surprinse de vijelii.

Circulaţia rutieră a fost afectată temporar din cauza copacilor căzuţi pe carosabil pe 18 drumuri, dintre care 12 drumuri naţionale, respectiv DN1, DN6, DN7, DN13B, DN17C, DN18, DN18B, DN58, DN68, DN69, DN79, DN79A şi şase drumuri judeţene, respectiv DJ79B, DJ107P, DJ688, DJ764B, DJ79B, DJ708.

Circulaţia feroviară a fost afectată pe 42 de tronsoane, pe raza regionalelor de cale ferată Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi.

Ca măsură de siguranţă, cursurile au fost suspendate, luni, în 42 unităţi şcolare din judeţele Arad, Bihor, Cluj şi Timiş.

568 de localităţi din 13 judeţe nu au, la momentul transmiterii ştirii, energie electrică.

"În acest moment, sunt semnalate patru autoturisme cu opt persoane blocate pe DJ 764B, zona Valea Drăganului, judeţul Cluj, din cauza copacilor căzuţi pe carosabil. Se acţionează pentru remedierea situaţiei cu echipaje de la Drumurile Judeţene, ISU Cluj, SVSU şi Salvamont", precizează IGSU.

Peste 1.000 de pompieri cu 225 mijloace tehnice au acţionat în sprijinul oamenilor.

 

Comenteaza