Bilanţ în trafic de Florii şi Paştele Catolic. Peste 1.300 de permise reţinute

Bilanţ în trafic de Florii şi Paştele Catolic. Peste 1.300 de permise reţinute
| Foto: Arhiva

În weekend-ul trecut, pe perioada Floriilor și a Paștelui Catolic, peste 10.000 de polițiști au fost prezenți, zilnic, în stradă. 

În acest sfârșit de săptămână, peste 10.000 de polițiști au fost prezenți, zilnic, în stradă și au acționat cu aproape 3.500 de autospeciale, astfel încât oamenii care au participat la manifestările prilejuite de Sărbătoarea Floriilor și de Paștele Catolic să se afle în siguranță.

Față de perioada similară a anului trecut, infracțiunile comise cu violență au înregistrat o scădere cu 46 %.

De asemenea, în perioada 20 – 21.04.2019, polițiștii au intervenit la 5.628 de evenimente, dintre care 4.559 sesizate prin SNUAU 112 și 1.069 prin alte modalități.

În urma activităților de investigații, au fost prinși în flagrant 358 de autori de infracțiuni și au fost depistate 17 persoane urmărite.

De asemenea, s-au aplicat peste 19.140 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 7.481.000 de lei.

În perioada supusă analizei, au fost reținute 1.358 de permise de conducere, dintre care 184 pentru consum de alcool, 484 pentru viteză şi 690 pentru alte abateri, fiind retrase și 293 de certificate de înmatriculare.

Comenteaza