Băiat de 14 ani, găsit spânzurat în locuinţă. Ar fi răspuns unei provocări pe o reţea de socializare

Băiat de 14 ani, găsit spânzurat în locuinţă. Ar fi răspuns unei provocări pe o reţea de socializare

Poliţia investighează sinuciderea unui elev de 14 ani, care ar fi răspuns unei provocări pe o reţea de socializare.

Este vorba despre un elev de clasa a VIII-a de la Şcoala gimnazială nr. 1 din municipiul Bistriţa. Tragedia s-a petrecut în cursul după-amiezii de marţi, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) a fost informat miercuri dimineaţă de către conducerea unităţii de învăţământ.

Potrivit inspectorului şcolar general Aurelia Dan, elevul era singur la părinţi şi avea rezultate foarte bune la învăţătură.

"Din păcate, am aflat şi noi în această dimineaţă, cu stupoare. Din ce informaţii avem de la conducerea şcolii, se pare că a fost un gest nefericit care s-a petrecut în casă, după ce elevul a ajuns de la şcoală. Sunt speculaţii, însă una care se repetă cel mai des - acum o spun, că poate cumva tragem un semnal de alarmă - este că ar fi încercat să răspundă unei provocări lansate pe TikTok. (...) Copil singur la părinţi, campion la dans sportiv, copil de 10, vesel, nu stare depresivă, nu probleme de comportament, deci nu a indicat comportamentul lui din ultima vreme niciun semn că ar avea vreo nevoie în acest sens. De aceea, presupunerea tuturor este aceasta, că, dintr-un act de teribilism, probabil, a încercat să răspundă provocării respective", a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şcolar general.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a anunţat că în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

ISJ a cerut sprijinul Poliţiei pentru a demara de urgenţă o campanie de conştientizare, în rândul elevilor şi al părinţilor, asupra pericolelor care pândesc în mediul online.

"La nivelul instituţiei am solicitat imediat Biroului de siguranţă şcolară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean ca în cel mai scurt timp să demarăm o campanie de conştientizare, obligatoriu, în rândul elevilor şi părinţilor. Începând de luni, vom avea un material specific de conştientizare, chiar şi un clip scurt, de sensibilizare, pe canalul acesta de TikTok, deci să venim cu o variantă la acest mediu online, de atragere a atenţiei şi cumva de conştientizare a pericolelor care pot să aibă loc", a mai precizat Aurelia Dan.

Comenteaza