Autovehicul de 30.000 de euro furat din Italia, identificat la Cluj-Napoca

Autovehicul de 30.000 de euro furat din Italia, identificat la Cluj-Napoca
Polițiștii clujeni au identificat marţi un autovehicul care ar fi fost sustras din Italia. Acesta a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Autovehiculul în cauză, care ar proveni din săvârşirea unui furt în Italia, faptă petrecută în data de 5 noiembrie, a fost localizat pe strada Oașului din municipiul Cluj-Napoca, aflându-se în posesia unui cetățean italian.

Vehiculul, a cărui valoare se ridică la aproximativ 30.000 de euro, a fost ridicat din posesia persoanei asupra căreia a fost identificat, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care acesta a ajuns pe teritoriul țării noastre.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

Comenteaza