Autostrada Transilvania: E gata Nuşfalău - Suplacu de Barcău! Mâine se dă în circulație

Autostrada Transilvania: E gata Nuşfalău - Suplacu de Barcău! Mâine se dă în circulație
| Foto: Facebook/API

Lotul Nuşfalău - Suplacu de Barcău, parte din Autostrada Transilvaniei, a fost finalizat și va fi inaugurat joi, 21 septembrie.

"Mâine dăm în circulaţie cei 13 kilometri de autostradă din Autostrada Transilvaniei. E vorba de Nuşfalău-Suplacu de Barcău, sunt 13 kilometri. Se ajunge după 30 şi ceva de ani de la Revoluţie să atingem, aşa cum spunea domnul prim-ministru, în sfârşit, borna de 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres", a anunțat ministrul Sorin Grindeanu, miercuri, într-o conferință de presă la Ministerul Transporturilor.

Acesta a mai spus că alte sute de kilometri de drum expres şi autostradă sunt în lucru sau, după caz, înaintea semnării contractelor, astfel că "suntem optimiști că până în 2030 maxim atingem cealaltă mie de kilometri".

"Sper ca următoarea mie de kilometri, sunt convins că nu se mai aşteaptă 30 şi ceva de ani ca să se atingă această bornă. În acest moment, sunt contractaţi aproape 760 de kilometri de drum expres şi autostradă. Sunt contractele semnate, asta înseamnă că sunt în derulare. Termenele de finalizare, până la ultimul dintre ele, ultimul termen este 2028. Deci în cinci ani ar trebui ca cel puţin aceşti 760 de kilometri să fie în plus. Mai mult decât atât, sunt încă 500 de kilometri care sunt aflaţi în diverse stadii ale licitaţiilor înainte de semnarea contractelor, ceea ce ne face să fim optimişti că până în 2030 maxim atingem cealaltă mie de kilometri. Este absolut realizabil acest lucru", a mai declarat Grindeanu.

Lista inaugurărilor promise de Grindeanu până la finele anului 2024

Ministrul Sorin Grindeanu a declarat recent că, într-un scenariu optimist, România ar putea avea 300 de kilometri de autostradă și drum expres dați în trafic până la finele anului viitor.

Iată lista inaugurărilor promise:

  • A0 Sud, tot  (51,19 km)
  • Drum Expres Craiova – Pitești (DEx12), tronsonul 3 în 2023 și capetele 1 și 4 anul viitor (81,27 km)
  • A3 Chețani – Câmpia Turzii (15,69 km)
  • A7 Ploiești – Buzău, acele două loturi, care au termen 2024 (49,35 km)
  • A7, Buzău – Focșani
  • A3, Nădășelu – Poarta Sălajului – 40 de kilometri care au acel minus cu licitațiile de pasaje care se țin în acest moment
  • DEx6 Brăila – Galați – în prima jumătate a anului viitor. Sunt forați 600 de piloni din 900 la podul de peste Siret  (11 km)
  • A0 Nord, lot 2 (19 km)
Comenteaza