Autostrada "muzeu" de lângă Cluj FOTO/VIDEO

Autostrada
Sectorul de autostradă de 8,7 km dintre Gilău şi Nădăşel este are toate şansele să fie finalizată până în luna septembrie a acestui an, însă nu va putea fi dată în folosinţă pentru că nu este conectată de restul autostrăzii A3 printr-un pod/viaduct în nodul Gilău.

"Constructorul, UMB Spedition, a avansat mult cu lucrările, acest lucru fiind clar vizibil din filmarea aeriană. Din informațiile pe care le avem la această oră și din experiența noastră în monitorizarea proiectelor de infrastructură, credem că această porțiune de autostradă poate fi finalizată undeva în luna septembrie a acestui an. Nu vă grăbiți, însă, nu vom putea folosi acest lot pentru că nu este conectat printr-un pod/viaduct în nodul Gilău de restul Autostrăzii Transilvania (A3 Gilău-Câmpia Turzii). Licitația actuală pentru acest pod/viaduct trenează de luni de zile", spun cei de la Asociaţia Pro Infrastructura în postarea facăută pe o reţea de socializare în care prezintă şantierul "ciotului" de autostradă de lângă Cluj-Napoca. 

Istoria acestui pod peste Someş este veche. El a fost inclus iniţial în lotul de autostradă pe care trebuia să-l facă Bechtel. Compania americană a început lucrul la pod, dar nu l-a terminat. În 2013 a fost reziliat contractul pe care Bechtel îl avea cu statul român.

Atunci când s-au licitat cei 8,7 km de autostradă dintre Gilău şi Nădăşel, în 2011, nu a fost cuprins şi acest pod în lucrare, pentru că la acel moment era în lucru la Bechtel, rezilierea contractului cu firma americană fiind făcută după finalizarea licitaţiei pentru tronsonul Gilău - Nădăşel.

În 2014 a mai fost o tentativă de realizare a acestui pod, dar ea a eşuat. Atunci a fost licitată proiectarea și execuția podului, care a fost, anulată însă pe motiv că ofertele ar fi fost neconforme. În 2015, s-a decis din nou scoaterea la licitație, doar pentru lucrările de execuție.

În 2017, şapte firme şi consorţii au depus oferte pentru finalizarea acestui pod. Două dintre asocieri conţin societăţi clujene: Nord Conforest, a fraţilor Ioan şi Dorin Aşchilean, şi Construcţii Napoca, a lui Ioan Bene. Licitația este în etapa de evaluare a ofertelor.

Lucrările la tronsonul Gilău - Nădăşelu au fost demarate în august 2014, fiind realizate de asocierea UMB Spedition - Tehnostrade. Costul se ridică la 59 de milioane de euro, iar finanţarea este asigurată doar de la bugetul de stat.

VEZI şi Sensul giratoriu al nodului Nădășelu, deschis circulaţiei auto VIDEO

Comenteaza