Autocar lovit de fulger pe autostradă FOTO / VIDEO

Autocar lovit de fulger pe autostradă FOTO / VIDEO
Un autocar care circula pe Autostrada Transilvania (A3) a fost lovit de fulger în urmă cu puţine minute.

Autocarul a fost lovit de fulger la kilometrul 14 al autostrăzii pe sensul de circulaţie Câmpia Turzii - Gilău.

În autocar se aflau 36 de copii din Galaţi, plus patru adulţi, care ăse află în excursie. Ei au pornit din Galaţi şi, după un tur al Ardealului, ar urma să ajungă la mănăstirile din Bucovina.

Autocarul nu a fost pornit după incident, iar şoferul aşteaptă ca grupul să fie preluat de un alt autocar. "Oprisem autocarul pentru că era furtună puternică şi nu vedeam nimic, şi dintr-o dată am auzit o bubuitură puternică în faţă", a explicat şoferul Dumitru Rotaru. Nici unul dintre pasageri nu a fost rănit, dar echipajele de ambulanţă sosite la faţa locului le-au luat tensiunea unora dintre copii, care au fost foarte speriaţi de incident.

 

Comenteaza