Au descins în pieţele din Cluj, au confiscat fructe, legume, carne şi obiecte de uz casnic
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Apr 2014, 17:19
- Eveniment
- Ascultă știrea

Peste 370 de kg. de legume şi fructe, produse din carne congelată şi alte obiecte de uz casnic, în valoare de circa 2.100 de lei, au fost confiscate de poliţiştii de investigare a fraudelor din Cluj. În acest context, poliţiştii au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale.
Astfel, ieri poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, în cadrul acţiunii organizate pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale de natură economico-financiară, au descins în controale la mai multe pieţe agroalimentare din Cluj-Napoca, unde şapte persoane au fost amendate. De asemenea, poliţiştii au confiscat peste 370 de kg de legume şi fructe, precum şi produse din carne congelată şi produse de uz casnic.