Video Foto Şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda avansează

Şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda avansează

Chiar dacă suntem în plină pandemie de coronavirus, pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda (A10) se lucrează de zor. 

Prima grindă metalică ridicată și montată pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 2, la podul peste râul Mureș de la Rădești (lângă Aiud) - Județul Alba

Deme Macarale si Retter. Antreprenor general Aktor.

Amintim că, în februarie, la lotul 1 stadiul fizic al lucrărilor era de 83%, iar la lotul 2, de peste 62%. 

Loturile 1 şi 2 ar trebui terminate în acest an

Autostrada Sebeş - Turda va avea 70 km şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi. Primul se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia, iar lotul doi are o lungime de 24,3 km şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud. 

Loturile 3 şi 4 au fost deschise circulaţiei în 2018. Valoarea lucrărilor, fără taxa pe valoarea adăugată, este de 541 de milioane de de lei pentru lotul 1, de 549 de milioane pentru lotul 2, de 420 de milioane pentru lotul 3, de 470 de milioane pentru lotul 4, ele fiind finanţate din fondul de coeziune (85%) şi de la bugetul de stat (15%).

Comenteaza