Amenzi mai mari pentru gălăgioși! Cât plătești dacă dai muzica prea tare

Amenzi mai mari pentru gălăgioși! Cât plătești dacă dai muzica prea tare

La sfârșitul lunii ianuarie vor intra în vigoare o serie de modificări legislative în domeniul ordinii și siguranței publice.

De exemplu, vor fi amenzi mai mari pentru cei care tulbură ordinea și liniștea publică, conform legii nr. 192 din 2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.

Conform modificărilor care vor intra în vigoare din 26 ianuarie, organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban va fi sancționată, din ianuarie, cu amendă de la 2.000 la 3.000 lei.

Repetarea respectivelor fapte de natură contravențională în decurs de 24 de ore de la prima constatare și de la măsura legislativă inițial întreprinsă se sancționează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității.

Comenteaza