News alert Update Video Foto CARAMBOL cu 11 autovehicule pe Autostrada Transilvania A3 / Circulaţia rutieră a fost reluată

CARAMBOL cu 11 autovehicule pe Autostrada Transilvania A3 /  Circulaţia rutieră a fost reluată
CARAMBOL cu 11 autovehicule pe Autostrada Transilvania A3
CARAMBOL cu 11 autovehicule pe Autostrada Transilvania A3
CARAMBOL cu 11 autovehicule pe Autostrada Transilvania A3
CARAMBOL cu 11 autovehicule pe Autostrada Transilvania A3
CARAMBOL cu 11 autovehicule pe Autostrada Transilvania A3
CARAMBOL cu 11 autovehicule pe Autostrada Transilvania A3

Salvatorii clujeni intervin la un accident cu 11 autovehicule care s-a produs în dimineața de marți, 15 noiembrie pe Autostrada Transilvania A3 pe sensul de mers Turda - Gilău. 

”La ora 7.30 ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident rutier pe A3, sens de mers Turda-Gilau, în dreptul localității Săndulești. Intervine Detașamentul Turda cu 1 autospecială Descarcerare, 1 ASAS, 1 EPA Turda, 13 sof. Din informațiile actuale, în carambol sunt implicate 8 autoturisme, 2 autotrenuri și o camionetă. 6 persoane prezintă mici escoriații și contuzii. Nici o persoană încarcerată. Intervenția este în dinamică. Revenim cu update”, transmite ISU Cluj. 

Upadete:

Circulaţia rutieră a fost reluată pe autostrada A3 Turda-Borş, în zona localităţii Turda, judeţul Cluj, unde marţi dimineaţă a avut loc un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule, a anunţat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în cauză au fost implicate 10 autovehicule.

Update: O persoană a fost transportată la spital și urmează să fie transportată și a doua. Victimele sunt conștiente și cooperante. Cele 2 sunt doi bărbați, aprox 67 și 55 ani. Aceştia au fost transportaţi la spital de 2 ambulanțe SAJ.

Circulația e blocată pe sens, mai transmit salvatorii clujeni. În funcţie de dinamica intervenţiei circulaţia va putea fi reluată pe autostradă. 

UPDATE IPJ Cluj: "La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe autostrada A3, la km 18, în care au fost implicate 10 autovehicule, respectiv 7 autoturisme, 2 autocamioane și un ansamblu de vehicule.

Din primele aspecte constatate, este vorba de 2 coliziuni din care au rezultat pagube materiale și 2 coliziuni din care au rezultat în total 2 victime, toate produse pe fondul nepăstrării distanței în mers și neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Traficul este blocat, fiind efectuate demersuri pentru deviere și reluare traficului rutier".

De altfel, polițiștii readuc în atenția participanților la trafic:

- neadaptarea vitezei la condițiile de drum reprezintă una din principalele cauze generatoare de evenimente rutiere;

- să manifeste atenție sportită pe toată durata deplasării pe drumurile publice, să circule cu viteză redusă, adaptată permanent la condițiile de drum din această perioadă, în care vizibilitatea scade din cauza ceții;

- să verifice în permanență starea autovehiculului înainte de a pleca la drum;

- să se asigure că sistemul de iluminare nu este murdar și să utilizeze corect luminile, iar pe timp de ceață să utilizeze și luminile de ceață.

 

Comenteaza