Alegerile locale costă aproape o jumătate de milion de euro în Cluj VIDEO

Alegerile locale costă aproape o jumătate de milion de euro în Cluj VIDEO
Aproape jumătate de milion de euro. Atât costă alegerile locale din judeţul Cluj. Cei mai mulţi bani vor merge pe indemnizaţiile preşedinţilor şi membrilor birourilor electorale, dar şi pe tipărirea buletinelor sau confecţionarea urnelor şi ştampilele de vot. Costurile scrutinului din 10 iunie vor fi suportate de primăriile din judeţ.

Potrivit legii, preşedinţii şi locţiitorii preşedinţilor secţiilor de votare primesc o indemnizaţie de 85 de lei pentru fiecare zi de activitate. Cu aceeaşi sumă sunt vor fi remuneraţi şi memebri secţiilor de votare. La asta se adaugă alţi 10 lei de persoană pentru băuturi şi gustări. în judeţul Cluj au fost stabilite, pentru alegerile de săptămâna viitoare, peste 600 de secţii de votare. astfel se vor cheltui aproape un milion şi jumătate de lei numai pentru indemnizaţiile celor care vor asigura buna desfăşurare a scrutinului. În judeţul Cluj au fost tipărite 2,6 milioane de buletine de vot, operaţiune care a costat peste 600 de mii de lei. se adaugă apoi urnele şi ştampilele de vot, care vor scoate din buzunarul autorităţilor alte câteva zeci de mii de lei.

Autorităţile locale au alocat bani pentru amenajarea panourilor de afişaj electoral.

Banii pentru organizarea alegerilor vor fi viraţi de Ministerul de Interne în conturile prefecturii Cluj, care urmează să facă plăţile mai departe. Ulterior, ministerul îşi va recupera banii de la primăriile din judeţ.

Reporter: Cosmin Oanţă
Imagine: Florin Dan

Comenteaza