Alcoolul şi şofatul, combinaţie nepotrivită: şofer, cercetat pentru producerea unui accident

Alcoolul şi şofatul, combinaţie nepotrivită: şofer, cercetat pentru producerea unui accident
Un conducător auto este cercetat de poliţişti după ce, aflându-se sub influenţa alcoolului, fost implicat într-un accident rutier.

Luni după-masa, în jurul orei 17:34, "un clujean de 62 de ani ce se deplasa pe Calea Floreşti, dinspre centrul municipiului înspre Floreşti, nu ar fi păstrat distanţa de siguranţă în mers şi ar fi acroşat vehiculul condus regulamentar în faţa sa de către o femeie de 55 de ani", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de poliţie Judeţean Cluj.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că bărbatul de 62 de ani avea o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Cercetările continuă sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

 

Comenteaza