Accident grav în Cluj! O femeie a murit după ce a fost luată pe capota mașinii. Șoferul a fugit

Accident grav în Cluj! O femeie a murit după ce a fost luată pe capota mașinii. Șoferul a fugit
Șoferul fugar este acuzat de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, dar și pentru conducerea unui autovehicul înmatriculat în alt stat, fără drept de circulaţie în România.

Accidentul rutier s-a petrecut joi, 27 aprilie, în oraşul Huedin din județul Cluj, și a fost urmat de decesul unei persoane, conducătorul autovehiculului părăsind locul accidentului. 

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea un autoturism marca BMW, șoferul, a surprins şi accidentat o femeie în vârstă de 75 ani, din localitate, care în calitate de pieton, s-a angajat in traversarea părţii carosabile prin loc nemarcat şi nesemnalizat.

După impact, femeia a rămas pe capota autoturismului și ulterior a fost proiectată în afara părţii carosabile.

Ulterior, șoferul a fost identificat de polițiști, fiind vorba de un bărbat de 24 ani, din oraşul Huedin. În urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de 0.18 mg/l. alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice.

De asemenea, în urma verificărilor realizate de polițiști a rezultat că autovehiculul era înmatriculat în alt stat, fără drept de circulaţie în România.

Comenteaza