A murit soția ambasadorului Rusiei la București. Ce au spus medicii chemați prin apel la 112
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Apr 2024, 12:56
- Eveniment
- Ascultă știrea
Soția ambasadorului Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a decedat, marți dimineața.
Potrivit informațiilor preliminare, în noaptea dinspre luni spre marți, soției ambasadorului i s-a făcut rău, femeia acuzând și probleme respiratorii.
Echipajele de intervenție au fost chemate marți dimineața, apelul la numărul 112 fiind înregistrat în jur de ora 04:00.
Potrivit realitatea.net, personalul medical ar fi găsit-o pe femeie în șoc cardio-respirator. Cu toate eforturile depuse de medici, femeia nu a mai putut fi salvată, declarându-se decesul.
Valery Kuzmin este ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România din iunie 2016.
.