Zi de foc la Cluj! 11 clujeni au leșinat în plină stradă din cauza căldurii iar 305 au solicitat intervenția ambulanței

Zi de foc la Cluj! 11 clujeni au leșinat în plină stradă din cauza căldurii iar 305 au solicitat intervenția ambulanței

Temperaturile extreme din ultimele zile în România, au provocat câteva stări de amețeală în rândul clujenilor. Peste 300 de apeluri au fost efectuate, în ultimele 24 de ore, la Serviciul de Ambulanță Cluj.

Principalele tehnici de prim-ajutor în cazul unei astfel de situații 

Primul pas pe care trebuie să-l cunoaştem despre acordarea primului ajutor este efectuarea manevrelor de resuscitare, până la sosirea personalului medical asistat. Studiile arată că resuscitarea imediată este esenţială pentru viaţa pacientului, de foarte multe ori el putând fi salvat de la moarte. Tocmai de aceea este nevoie ca oamenii să cunoască tehnicile de resuscitare. 

Realizarea compresiilor toracice:  

  • Îngenuncheaţi lângă victimă
  • Podul palmei drepte în mijlocul cutiei toracice a victime
  • Puneţi podul celeilalte palme deasupra.Încrucişaţi-vă degetele. Aveţi grija să nu apăsaţi victima pe coaste, partea superioara a stomacului sau partea inferioara a sternului.
  • Asiguraţi-vă că umerii dumneavoastră se află chiar deasupra pieptului victimei. Cu mâinile întinse, apăsaţi perpendicular, cam 4–5 cm. Efectuaţi 30 de compresii toracice conform procedurii descrise mai sus, la o frecvenţă de aproximativ 100 de compresii pe minut. Asta înseamnă că trebuie să efectuaţi 2 compresii la mai puţin de o secundă. 
  • Aplicaţi 2 respiraţii gură la gură

Tehnica respiraţiei gură la gură

  • Aplecaţi capul victimei spre spate si ridicaţi-i bărbia.
  • Puneţi o mână pe fruntea victimei. Strângeţi nările victimei între degetul mare şi arătător.
  • Cu mâna cealaltă, menţineţi-i bărbia ridicată şi deschideţi-i gura 
  • Inspiraţi normal, aplecaţi-vă în faţă şi acoperiţi-i gura victimei complet, cu gura dumneavoastră 
  • Expiraţi uniform aerul în gura victimei şi verificaţi, în acelaşi timp, dacă se produce ridicarea cutiei toracice. O respiraţie trebuie să dureze cam o secundă
  • Menţineţi capul victimei aplecat şi bărbia ridicată. Ridicaţi-vă capul şi verificaţi dacă pieptul coboară după ce aţi introdus aerul, potrivit adevărul.ro.

 

 

 

Comenteaza