Tablouri pentru donaţii de 1.000 de euro la Centrul de Îngrijiri Paliative

Tablouri pentru donaţii de 1.000 de euro la Centrul de Îngrijiri Paliative
Mai mulţi oameni de afaceri clujeni, medici sau parlamentari au donat câte 1.000 de euro pentru sprijinirea construcţiei centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie din Cluj-Napoca, adresat bolnavilor oncologici în stadiu terminal şi familiilor acestora. Donatorii au primit, în schimb, în cadrul unei tombole organizate ieri-seară, tablouri donate de artişti din ţară şi străinătate.
Tombola prin care au fost distribuite tablouri donate de artişti români din ţară şi străinătate persoanelor sau firmelor care au donat, la rândul lor, câte 1.000 de euro pentru construcţia Centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie, a avut loc ieri-seară, în cadrul unui spectacol de binefacere. Destinatarii tablourilor, între ai căror semnatari se numără Traian Brădean, Petru Lucaci sau Cela Neamţu, au fost firmele Hidroconstrucţia, Neon, ACI Cluj, Catena, Piazzetta şi Banca Transilvania - în calitate de sponsor principal al proiectului, parlamentarii Horea Uioreanu şi Marius Nicoară, organizaţia PSD Cluj, fostul ministru al Finanţelor Ionuţ Popescu, Gheroghe Benea, oamenii de afaceri Călin Mitică, Vasile Leordean, Ştefan Vuza , Liviu Neag, directorul RATUC, familia doctorului Dinu Cristian, doctorii Ştefan Moţ, Mircea Todea şi Pal Zoltan, Maricica Pătraşcu, notarul Niculina Căpuşan, profesorul universitar Mirela Gherman-Căprioară.

Spectacolul de binefacere organizat duminică seară şi tombola de atribuire a tablourilor, care anterior au fost expuse într-un spaţiu al bisericii ortodoxe Schimbarea la faţă, au încununat o campanie de informare şi strângere de fonduri pentru proiectul de construcţie al Centrului, derulat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului, Vadului şi Feleacului, cu binecuvântarea arhiepiscopului şi mitropolitului Bartolomeu. “Impactul a fost deosebit. Aşa s-a nimerit că ieri (duminică - n. red.) s-a citit în biserică despre binefacere şi despre recunoştinţă. Persoanele care au donat tablourile şi cei care au organizat expoziţia, dar şi cei care le-au cumpărat şi-au manifestat recunoştinţa faţă de Dumnezeu, dar au făcut şi un act de binefacere pentru semenii lor”, a precizat episcopul vicar Vasile Someşanul, coordonatorul proiectului.

Pe lângă episcopul clujean, în cadrul campaniei a lucrat o echipă din care au făcut parte profesorul universitar Mirela Gherman-Căprioară, maica Mavra, care vor avea atribuţii de conducere în cadrul centrului, preoţii Liciniu Câmpeanu şi Ovidiu Gavrea, Sorin Câlea, Constantin Belei şi familia Teodor Botiş. La Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie, care este ridicat până la nivelul de acoperiş şi care va fi situat pe strada Fabricii, bolnavii oncologici în fază terminală şi familiile acestora vor beneficia de asistenţă sufletească, medicală şi socială.

Comenteaza