Interlop din Cluj, acuzat că a dat foc unei prostituate
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:30
- Eveniment
- Ascultă știrea

Presa austriacă scrie că poliţiştii din Viena l-au dat în urmărire generală pe Adrian Bogdan Negrei din Cluj pentru că a incendiat o femeie în data de 16 mai, în faţa discotecii Fantastic din capitata Austriei. La Cluj, Negrei, cunoscut sub porecla de “Creţu”, a fost trimis în judecată în lipsă, anul trecut, pentru lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice.
Ziarele vieneze scriu pe larg despre încercările poliţiei austriece de a-l prinde pe “mafiotul roşu”, Adrian Bogdan Negrei, originar din Cluj. El este căutat pentru o brutală tentativă de omor asupra unei prostituate în faţa discotecii românilor din Viena, Fantastic. Potrivit presei austriece, românca Florentina M., care îşi câştiga existenţa prin prostituţie, ar fi avut o ceartă cu doi conaţionali, iar unul dintre ei a aruncat un lichid inflamabil asupra femeii, dându-i foc cu bricheta. Apoi, cei doi s-au urcat într-un BMW parcat în faţa localului şi au fugit de la locul faptei.
Poliţia austriacă a reconstituit incidentul după relatările clienţilor localului. Femeia este în stare critică la spital. înainte de administrarea unui puternic narcotic, care să-i atenueze durerile, ea a dat puţine indicii despre făptaşi, spunând doar că “a fost Creţu“. Ancheta poliţiei este în plină desfăşurare. Primele informaţii indică faptul că prostituata nu s-ar fi înţeles la bani cu proxenetul ei şi complicele acestuia. Ei ar fi fost, după declaraţiile unor martori, cei care au pedepsit-o. Conform presei vieneze, care citează surse din poliţie, Negrei a dus în mai multe oraşe din Austria sute de românce, pe care le teroriza.
Judecătoria Cluj-Napoca are pe rol, din 2009, un dosar în care Bogdan Negrei, zis “Creţu”, alături de alţi cinci prieteni, este judecat pentru lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice. Mai exact, procurorii susţin că Negrei şi tovarăşii lui l-au bătut în holul clubului Midi pe boxerul Lucian Bot, angajat în cadrul firmei Scutul Negru, care se ocupă de paza clubului respectiv. Potrivit rechizitoriului, tot scandalul a pornit de la “Creţu”, care s-a certat cu Bot pe motiv că acesta din urmă ar fi vorbit urât de el.
Anchetatorii susţin că bodyguardul a fost lovit cu pumnii şi picioarele de către cei şase agresori şi că unul dintre ei l-a tăiat cu un cutter la mână, cauzându-i o plagă de şapte centimetri. Potrivit actelor medicale de la dosar, Bot a avut nevoie de circa nouă zile de îngrijiri medicale. Imediat după ce poliţia a început cercetările, Negrei s-a făcut nevăzut. Judecătoria a primit un răspuns de la Interpol în urmă cu ceva vreme, în care se arăta că tânărul de 29 de ani a fost oprit de câteva ori în trafic în Olanda. Ziarele din Austria scriu că Negrei a stat în închisoare în Olanda timp de jumătate de an. “Creţu” are cazier şi în România, fiind închis în Penitenciarul Gherla între 2004 şi 2007 pentru tâlhărie.
Explicatie foto: Ziarele din Austria îl numesc pe clujeanul Bogdan Negrei “mafiotul roşu”