Terapii inovative, de ultimă generaţie, în cadrul unui proiect al CJ Cluj

Terapii inovative, de ultimă generaţie, în cadrul unui proiect al CJ Cluj
Câteva sute de copii au beneficiat de aceste servicii în baza unei finanţări nerambursabile obţinută de forul administrativ judeţean.

Proiectul s-a numit ,,Inovare prin acţiuni de integrare a tinerilor cu nevoi speciale", a fost derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj în parteneriat cu Fundaţia Estuar şi a fost finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014, în cadrul programului "Copii şi tineri în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale", prin Fondul Român de Dezvoltare Socială, ca operator de program.

Obiectivul general al proiectului care s-a derulat în ultimi doi ani, începând cu februarie 2015, l-a reprezentat creşterea gradului de incluziune a tinerilor cu nevoi speciale prin implementarea unor servicii integrate educaţionale, inovative, de stimulare senzorială, social comportamentală şi educaţie informală.

În cadrul proiectului au fost amenajate trei camere de stimulare multisenzorială dotate inclusiv cu aparate Solisten pentru aplicarea terapiei Tomatis, la trei unităţi de învăţământ special şi de asistenţă socială aflate în subordinea Consiliului Judeţean, respectiv la Liceul Tehnologic Special Samus Cluj-Napoca şi la Centrele de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Jucu şi Gherla.

„Extrem de îmbucurător este faptul că, printr-o finanţare nerambursabilă integrală şi care a degrevat, astfel, bugetul judeţului de costuri considerabile, am reuşit să oferim acestor tineri cu nevoi speciale şi celor trei instituţii beneficiare şansa de a avea acces la o tehnologie de ultimă generaţie şi la terapii ultramoderne care, chiar şi în ţările nordice, au început să fie utilizate relativ recent" a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

De asemenea, în cadrul proiectului au fost organizate o serie de activităţi extracuriculare şi de petrecere a timpului liber pentru nu mai puţin de 329 de tineri cu dizabilităţi, respectiv excursii de o zi la Grădina Botanică Vasile Fati din Jibou, la Grădina Zoologică din Târgu-Mureş, la Cetatea Alba Carolina din judeţul Alba, la Salina Turda şi la un centru comercial din Cluj-Napoca cu vizionarea unui film şi servirea mesei în aceeaşi incintă.

Totodată, au fost organizate patru petreceri în preajma sărbătorilor de iarnă, în cadrul căror tinerii au primit cadouri constând în ghiozdane, hanorace, mănuşi, căşti, dulciuri şi globuri, precum şi sesiuni de educaţie pentru sănătate în care au fost prezentate şi explicate o serie de noţiuni elementare de igienă personală şi de deprinderi.

Tot pentru cei 329 de tineri au fost organizate acţiuni complementare menite să le îmbunătăţească şansele de integrare socială, prin sesiuni de educaţie pentru sănătate, educaţie sexuală şi consiliere vocaţională.

Pentru 38 de profesori şi specialişti - psihopedagogi, kinetoterapeuţi, educatori, profesori psihomotricieni - din cadrul instituţiilor speciale au fost desfăşurate cursuri de formare privind utilizarea camerei senzoriale şi aplicarea terapiei tinerilor din grupul ţintă, în urma cărora aceştia au deprins si abilităţile necesare pentru utilizarea sistemului informatic destinat programării şi centralizării activităţilor desfăşurate în camerele multisenzoriale, respectiv evaluarea rezultatelor înregistrate.

,,Felicit echipa de implementare pentru această nouă reuşită al cărei mare merit e legat de faptul că oferă un plus de autonomie şi contribuie la creşterea calităţii vieţii acestor tineri. Desigur, ceea ce ne dorim este ca această aparatură să fie cât mai intens valorificată, în beneficiul celor care au nevoie" a afirmat vicepreşedintele CJ, Vákár István.

Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 1.294.562 de lei, din care valoarea grantului SEE a fost de 1.100.378 de lei, reprezentând 85% din finanţarea nerambursabilă, restul sumei de 194.184 de lei fiind asigurată prin cofinanţare publică de la bugetul de stat.

Comenteaza