Turda: Captură gigant de ţigări de contrabandă. Trei persoane au fost arestate VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Iun 2013, 14:26
- Eveniment
- Ascultă știrea
"Nicolae T., de 30 de ani din Turda, a fost oprit în trafic, ieri în jurul orei 19.50, pe strada Viilor, în timp ce transporta cu autoturismul cantitatea de 43.000 bucati ţigarete, care nu se aflau sub plasament vamal (timbru de marcaj duty-free şi Ucraina). Bărbatul nu avea nici permis de conducere", spun poliţiştii.
Pe aceeaşi stradă, la ora menţionată, poliţiştii turdeni au oprit o altă maşină, înmatriculată în Marea Britanie, în care se aflau Călin N., de 35 ani şi Constantin B., de 31 ani, ambii din Bistriţa-Năsăud, şi care transportau cantitatea de 80.000 bucati ţigarete fără timbru.
Cei trei bărbaţi au fost arestaţi pentru 24 ore, fiind depuşi la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Cluj, urmând ca în cursul zile de azi să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii au aplicat două sancţiuni contraventionale la Legea 571/2003, în valoare totala de 40.000 lei, şi au dispus confiscarea cantităţii de 123.000 bucati ţigarete de contrabandă, precum şi a celor două autoturisme. Prejudiciul urmează a fi comunicat de către institutiile abilitate.