Zeci de mii de absolvenți de liceu nu s-au înscris la BAC

Zeci de mii de absolvenți de liceu nu s-au înscris la BAC

S-au înscris pentru susținerea acestor probe în prima sesiune a Bacalaureatului peste 130.500 de candidați, din care peste 16.000 de candidați provin din promoțiile anterioare, potrivit Ministerului Educației.

Numărul tinerilor care s-au înscris la Bacalaureat 2023 este de peste 130.500, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Educației duminică, în ajunul primei probe scrise de la examen. 

Erau „peste 147.000 de elevi înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă”, potrivit datelor transmise în perioada simulărilor de la Bacalaurea 2023 de Ministerul Educației.

Așadar, față de cei pe care tot Ministerul Educației în anunța înscriși la începutul acestui an școlar, diferența este de peste 16.500. Dacă îi adăugăm aici și pe cei 16.000 de tineri înscriși la sesiunea aceasta din promoțiile anterioare, rezultă peste 32.500 de tineri care erau în clasa a XII-a/a XIII-a la începutul acestui an școlar și care nu se regăsesc pe listele de Bac, scrie Edupedu.ro.

Numărul de elevi care nu au putut să se înscrie la exemanul de Bacalaureat din acest an se înscrie în numărul pe care îl vedem în general în ultimii ani, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, luni dimineață.

„Au fost cazuri de tipul neîncheierea situației, corigențe, sau sunt copii care pur și simplu au rezultate la olimpiade și se pot înscrie direct”, a mai transmis ministrul Educației.

Ministrul Deca mai spune că trebuie văzut care este situația pe fiecare unitate de învățământ și care sunt cauzele în fiecare situație.

Comenteaza