Trei candidaţi pentru rectoratul USAMV. Cine s-a înscris în cursă

Trei candidaţi pentru rectoratul USAMV. Cine s-a înscris în cursă
Înscrierile pentru funcţia de rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca au ajuns ajuns la final, trei candidaţi fiind cei care se luptă pentru cel mai înalt post al instituţiei de învăţământ.

La USAMV, depunerea candidaturilor pentru funcţia de rector s-a făcut în perioada 4-13 ianuarie, urmând ca în 14 ianuarie Senatul universitar să avizeze candidaturile. Alegerea prin vot universal, secret, direct şi egal a rectorului se va face în 2 februarie. În cursa pentru rectoratul USAMV s-au înscris trei candidaţi.

IOAN ROTAR. În prezent, este prorector didactic al USAMV. A absolvit Institutul Agronomic Dr. Petru Groza din Cluj-Napoca în 1977, iar din 1993 este doctor în agronomie. În 1986 a devenit asistent la universitate, după care a ocupat funcţiile de şef de lucrări, conferenţiar şi profesor.

Pe parcursul carierei sale, a dezvoltat mai multe proiecte de cercetare şi a publicat mai multe cărţi şi lucrări ştiinţifice. Conform declaraţiei de avere depuse în 2015, a primit în anul anterior suma de 152.738 de lei, adică 12.700 de lei lunar. Deţine un apartament în Cluj-Napoca, o casă în Tureni şi un teren în aceeaşi localitate, precum şi un autoturism Ford, achiziţionat în 2008.

IOAN GROZA. De profesie medic veterinar, ocupă în prezent funcţia de director de departament la USAMV. A absolvit Liceul Agricol din Şimleu Silvaniei, după care a absolvit Facultatea de Zootehnie şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, obţinând în 1991 diploma de doctor primar, iar în 1995 cea de doctor în medicină veterinară.

Între anii 1981-1983 a ocupat funcţia de medic veterinar la IAS în Cămăraş, judeţul Cluj, în perioada 1983-1984 la Centrul Experimental Veterinar Zonal Cluj, iar din 1985 a optat pentru o carieră didactică la USAMV, ocupând funcţii precum asistent universitar, şef lucrări, conferenţiar şi profesor. Groza este membru în mai multe asociaţii şi organizaţii profesionale (printre care şi Consiliul Ştiinţific ANSVSA), în academii (Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice ASAS Bucureşti), fiind şi responsabil de diferite proiecte internaţionale. 

Conform declaraţiei de avere depuse în 2015, cu un an înainte, a încasat 173.149 de lei de la USAMV Cluj, 19.173 de lei de la MECT Bucureşti, 15.667 de lei de la ASAS Bucureşti, 2.430 de lei de la ANSVSA Bucureşti, precum şi 1.274 de lei, 1.050 de lei, respectiv 682 de lei de la alte universităţi - în total a câştigat 17.700 de lei în fiecare lună. Acesta deţine un teren intravilan în Floreşti, două apartament, o casă de locuit şi două autoturisme.

CORNEL CĂTOI. Este decan al Facultăţii de Medicină Veterinară din cadrul USAMV. A absolvit, în anul 1985, Liceul Agroindustrial din Sibiu, după care, în anii 1986 - 1992, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, devenind în 2002 doctor în domeniul studiat. Lucrează la USAMV chiar din 1992, an în care şi-a terminat studiile.

De-a lungul carierei, a participat şi a condus mai multe granturi de cercetare naţionale şi internaţionale, a devenit membru a mai multor societăţi ştiinţifice şi a publicat mai multe lucrări ştiinţifice, fiind, de altfel, şi autor al unor cărţi în domeniul medicinei veterinare.

În 2014 a câştigat, conform declaraţiei de avere, 162.883 de lei, iar cu un an înainte a încasat nu mai puţin de 249.243 de lei. Conform aceluiaşi document, deţine, împreună cu soţia, trei apartamente în Cluj-Napoca, o casă de vacanţă şi un autoturism marca Volkswagen.

Comenteaza