Surse: Elevii ar putea avea vacanțe mai multe și mai scurte în viitorul an școlar

Surse: Elevii ar putea avea vacanțe mai multe și mai scurte în viitorul an școlar

Ministerul Educației lucrează la o nouă structură a anului școlar, iar potrivit unei variante luate în calcul, vacanțele ar putea fi mai scurte și mai dese.

Astfel, începând cu anul școlar viitor este posibil ca elevii să aibă mai multe vacanțe și mai scurte, potrivit unor surse Digi24.

Se încearcă astfel evitarea situațiilor în care copiii să fie la cursuri perioade lungi de timp, așa cum se întâmplă acum când perioada de învățare este de 15 săptămâni legate.

De menționat că este vorba doar despre o variantă de lucru, în condițiile în care Ministerul Educației stabilește în această perioadă care va fi structura anului școlar viitor.

Modificarea ar putea fi făcută în contextul în care în acest an școlar, elevii nu au avut vacanță inter-semestrială, ei au încheiat primul semestru vineri și imediat în lunea următoare au început semestrul doi. Situația a fost cauzată de vacanța forțată de două săptămâni din cauza pandemiei, în octombrie. Este contextul în care 60 de resorturi din zona de munte cer Ministerului Educației să fie reintroduse zilele libere din februarie pentru școlari. Reprezentanții din turism spun că economia locală ar avea numai de câștigat. De partea lor sunt elevii, părinții și profesorii, care susțin că e nevoie de o pauză între semestre.

Așadar, începând cu anul școlar viitor este posibil să fie reintrodusă vacanța între semestre.

Următoarea vacanță în actualul an școlar este stabilită pentru perioada 15 aprilie – 1 mai, în timp ce vacanța de vară va începe în 11 iunie.

Etichete
Comenteaza