Foto Studenții UTCN, la Școala de Vară BIOMEDIX în Polonia. Evenimentul promovează inovația biomedicală prin transformare digitală
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Aug 2025, 11:16
- Educaţie
- Ascultă știrea

Un grup de studenți și cadre didactice de la UTCN a participat în Polonia, la Școala de Vară BIOMEDIX, găzduită de Universitatea de Tehnologie din Poznan, eveniment care a reunit peste 50 de participanți din 8 țări.
Un grup format din 13 studenți și cadre didactice de la UTCN – Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției, Facultatea de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică, precum și Facultatea de Construcții – a participat cu succes la Școala de Vară în Inginerie Biomedicală organizată la Universitatea Tehnică din Poznan, Polonia, în cadrul proiectului ERASMUS KA220 BIOMEDIX.
Evenimentul a oferit un cadru interdisciplinar pentru dezvoltarea competențelor necesare conceperii și realizării de produse medicale și biomedicale inovatoare, utilizând Inteligență artificială, printare & bioprintare 3D, precum și realitate virtuală, augmentată și mixtă.
Studenții au avut ocazia să-și prezinte idei de viitoare teme de diplomă, disertație și doctorat, primind feedback valoros din partea profesorilor și a reprezentanților companiilor partenere, cu potențial real de implementare în anul universitar următor.
Proiectul BIOMEDIX reunește instituții academice și companii de renume din 7 țări europene, printre care și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, partener activ în dezvoltarea acestui ecosistem educațional și tehnologic.