Foto Studenții UTCN au prins podiumul cu noul monopost electric la Formula Student Balkans 2025

Studenții UTCN au prins podiumul cu noul monopost electric la Formula Student Balkans 2025

Echipa Universității Tehnice din Cluj-Napoca, ART TU Cluj-Napoca, a participat, în perioada 28 iulie – 2 august, la competiția Formula Student Balkans, care a avut loc pe Circuitul T&T Karting Transilvania.

Studenții UTCN au prezentat în acest an un monopost de curse complet nou, realizat în doar 10 luni. Echipa a reușit să promoveze toate inspecțiile tehnice, participând în premieră la probele dinamice și reușind performanța de a finaliza cursa de anduranță, cea mai solicitantă probă din cadrul competițiilor Formula Student. Astfel, UTCN devine prima universitate din România cu o echipă care a concurat la probele dinamice din categoria vehicul electric, la o competiție oficială Formula Student.

Studenții UTCN au prins podiumul cu noul monopost electric, la Formula Student Balkans 2025

Efortul depus de cei 60 de studenți UTCN a fost răsplătit cu Locul II general, la care se adaugă următoarele performanțe:

  • Locul 1 la fiecare probă statică (Engineering Design Event, Cost & Manufacturing și Business Plan Presentation);
  • Locul 2 la Anduranță și Eficiență;
  • Locul 3 la Skidpad (circuit în formă de 8, compus din două cercuri de raze egale);
  • Locul 3 la Autocross (probă de 1 km cu elemente tehnice pentru evaluarea comportamentului dinamic al monopostului);
  • Locul 4 la Accelerație (accelerarea vehiculului în linie dreaptă pe o distanță de 75 m).

Aceste rezultate remarcabile se datorează, în principal, coeziunii echipei, comunicării deschise între departamentele tehnice și perseverența dată de pasiunea pentru inginerie.

Totodată, se remarcă sprijinul celor aproximativ 30 de parteneri din mediul socio-economic (dintre care se amintesc Porsche Engineering România, CSi România, INAS – furnizor ANSYS, BT Leasing, Belco Avia și VTV, Transilvania Mobility Hub), datorită cărora, studenții au oportunitatea de a pune în practică noțiunile teoretice din timpul studiilor.

Studenții UTCN au prins podiumul cu noul monopost electric, la Formula Student Balkans 2025

„Sunt mândru că Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este pe podiumul unei astfel de competiții internaționale, în care studenții noștri demonstrează capacitatea de a pune în practică ceea ce au învățat, fiind aliniați misiunii noastre de a oferi educație și cercetare avansată. Alături de partenerii din mediul socio-economic și cei din alianța europeană EUt+ (European University of Technology), contribuim la creșterea dimensiunii internaționale a învățământului superior românesc, prin participarea la astfel de inițiative de mare anvergură” – a declarat Prof. dr. ing. Vasile Țopa, Rectorul UTCN.

Coordonatorul Formula Student Electric UTCN, Prof. dr. ing. Bogdan-Ovidiu Varga a subliniat: „Locul II la Formula Student Balkans 2025 nu este doar o poziție în clasament – este o confirmare a unei munci intense, a unor nopți lungi, a pasiunii reale pentru inginerie și a unui spirit de echipă autentic. Ca profesor și coordonator, sunt profund onorat să lucrez alături de acești studenți excepționali care au demonstrat că România poate inova, construi și concura la cel mai înalt nivel. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut această echipă – colegi, parteneri, sponsori, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Voi ați făcut această reușită posibilă. Dar cel mai important, îi felicit pe studenții mei – pentru curaj, pentru caracter și pentru profesionalism. Viitorul ingineriei este în mâinile lor, iar eu sunt mândru să le fiu alături!”

„Lumea trebuie să înțeleagă cât de importante sunt astfel de competiții pentru dezvoltarea tinerilor ingineri. Ore întregi de muncă, sacrificii și compromisuri stau în spatele unui astfel de rezultat, iar în felul acesta studenți ai universității acumulează experiență valoroasă care îi transformă în specialiști. Toți colegii mei merită aplauze și apreciere și sper că această realizare va aduce validare și susținere proiectului pentru a putea continua să oferim aceste oportunități multor studenți de acum încolo” – a menționat căpitanul echipei, Radu-Mihai Popa.

 

Comenteaza