Studenţi din 21 de ţări de pe tot globul vor învăţa limba română la Cluj

Studenţi din 21 de ţări de pe tot globul vor învăţa limba română la Cluj
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) organizează în perioada 29 iunie-17 iulie cea de-a 44-a ediţie consecutivă a Cursurilor internaţionale de vară de limbă şi civilizaţie românească.

Evenimentul din acest an se bucură de participarea unui număr de 44 de studenţi internaţionali din 21 de ţări precum Germania, Austria, SUA, Franţa, Portugalia, Grecia, Republica Cehă, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Georgia, Azerbaidjan, Vietnam, India, Republica Kirghiză, Egipt, Iran, Maroc, Algeria, Arabia Saudită şi Siria.

Programul include atât cursuri propriu-zise de limba română, cât şi activităţi sociale şi excursii menite să familiarizeze participanţii cu mediul românesc transilvănean.

Acestea presupun conferinţe pe teme de istorie şi geografie a României, film românesc, etnologie, precum şi vizite la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, la ateliere de icoane pe sticlă, de gătit, de dansuri populare româneşti din zona Transilvaniei şi excursii la Salina Turda, Cheile Turzii, Arcalia, Maramureş.

Cursurile de limba română vor fi susţinute de către cadre didactice din cadrul Departamentului de limbă, cultură şi civilizaţie românească al Facultăţii de Litere, iar activităţile sociale şi excursiile sunt coordonate de către Centrul de Cooperări Internaţionale al UBB.

La sfârşitul celor trei săptămâni de cursuri intensive de limbă şi civilizaţie românească, fiecare participant va primi un atestat academic de participare, care indică nivelul de cunoaştere al limbii române, atestat din ce în ce mai solicitat pentru activităţi din mediul internaţional.

 

Comenteaza