Semnal de alarmă: s-a triplat numărul corigenților la Cluj

Semnal de alarmă: s-a triplat numărul corigenților la Cluj

Procentul elevilor care au terminat ciclul gimnazial și care au rămas corigenţi sau cu situaţia neîncheiată s-a triplat, la nivelul județului Cluj.

Potrivit datelor unui raport realizat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi prezentat, joi, de Ecaterina Andronescu, procentul elevilor de gimnaziu din clasele V-VIII care au rămas corigenţi sau cu situaţia neîncheiată a crescut îngrijorător în unele județe, printre care și Cluj.

Cea mai alarmantă situaţie este înregistrată în Brăila, unde 19,56% din elevii ciclului gimnazial au rămas corigenţi sau cu situaţia neîncheiată în 2019. Această creştere este una semnificativă, cu atât mai mult cu cât, în 2018, procentul elevilor aflaţi în această situaţie era aici de 6,64%. În 2017 procentul era unul şi mai optimist, de doar 4,56%.

Potrivit ministrului Educației Naționale, creşteri exponenţiale ale acestor procente au avut loc şi în judeţe precum Cluj, 12, 4% în 2019, comparativ cu 4,71% în 2018, Bistriţa Năsăud, cu 11,35 în 2019, comparativ cu 4,99% în 2018 sau Vaslui, cu 13,58% în 2019, comparativ cu 5,62% în 2018.

Comenteaza