Revoluție în sistemul de alocații: părinții primesc mai mulți bani, dar cu o condiție
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:48
- Educaţie
- Ascultă știrea
Un proiect de lege depus în Parlament propune schimbarea radicală a sistemului de alocații pentru copii. Suma lunară ar putea crește la 350 de lei, însă o mare parte din bani va fi acordată doar dacă va fi îndeplinită o condiție.
Potrivit unui proiect depus la Senat, alocația actuală ar urma să crească la 350 de lei, dar împărțită în două componente: una fixă, garantată pentru toți copiii, și una condiționată de prezența la școală și comportamentul elevului.
Așadar, spre deosebire de alocația de 100 de lei pe care o vor primi toți copiii indiferent de situație, bursa de 250 de lei va fi eliberată doar pentru elevii care obțin media 10 la purtare sau calificativul „Foarte Bine” la finalul anului școlar.
Suma în valoare totală de 250 de lei, ar urma să fie acordată nu doar elevilor, ci și copiilor de grădiniță, extinzând astfel aria de aplicare a stimulentelor pentru educația timpurie. Copiii care merg la gradiniță în zonele vulnerabile ar putea primi sprijin de până la 500 de lei, astfel încât să fie încurajată prezența în învățământul preșcolar.
Această metodă vizează combaterea absenteismului și responsabilizarea familiilor în ceea ce privește parcursul școlar al minorilor. România este fruntașă în UE la abandonul școlar. În 2023, rata de părăsire timpurie a școlii a fost de 16,6%.











