Rector: ''UBB nu a fost susţinută absolut deloc specific pentru a se menţine în rankingul Shanghai global''

Rector: ''UBB nu a fost susţinută absolut deloc specific pentru a se menţine în rankingul Shanghai global''

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, afirmă că UBB ”nu a fost susţinută absolut deloc specific” pentru a se menţine în rankingul Shanghai global. 

El explică faptul că România a păstrat ”arhitectura academică” stabilită de reforma comunistă din 1948 şi astfel Medicina a fost separată de universităţile tradiţionale.”Dacă am fi corectat această denaturare la timp după Revoluţia din 1989, astăzi România avea cel puţin trei universităţi în acest ranking”, arată el. Totodată, David adaugă că filosofia finanţării nu a fost niciodată gândită în logica de a susţine simultan atât intrarea mai multor universităţi româneşti în clasamente, cât şi dezvoltarea celor care sunt deja acolo. ”Ne-au lipsit programe de excelenţă cu adevărat, după modelul Franţei, Germaniei sau Poloniei”, susţine el, citat de news.ro.

”UBB nu a fost susţinută absolut deloc specific pentru a se menţine în rankingul Shanghai global (a fost susţinută, la fel ca celelalte universităţi, doar pentru prezenţa în unele domenii din acest clasament). Mai mult, toată filosofia finanţării, inclusiv a finanţării competitive, nu a fost niciodată gândită în logica de a susţine simultan atât intrarea mai multor universităţi româneşti în clasamente (obiectiv corect!), cât şi dezvoltarea celor care sunt deja acolo; din păcate, noi am accentuat în ţară – prin toate mijloacele de evaluare şi finanţare – doar intrarea mai multora. Ne-au lipsit programe de excelenţă cu adevărat, după modelul Franţei, Germaniei sau Poloniei. Asta a fost o strategie uneori falimentară, deoarece alţii din afară au crescut mai repede şi mai mult decât noi şi astfel ţara a rămas nereprezentată în clasamentul Shangahi (ARWU)”, arată rectorul UBB.

Țări vecine şi/sau cu istorii similare au cel puţin o universitate în acest ranking, precum Belgrad/Serbia, Lubliana/Slovenia, Budapesta-Szeged/Ungaria, Zagreb/Croaţia, Vilnius/Lituania.

Nicio universitate din România nu mai face parte din Clasamentul Academic Ranking of World Universities (ARWU), realizat, încă din 2003, de Shanghai Ranking Consultancy. Harvard este, pentru al 21-lea an consecutiv, pe locul 1 în lume. Anul trecut, singura universitate română din clasament a fost Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Etichete
Comenteaza