Prima statistică după marea relaxare. Câte cazuri de COVID sunt în școlile din Cluj

Prima statistică după marea relaxare. Câte cazuri de COVID sunt în școlile din Cluj

De la începutul săptămânii, în județul Cluj au fost aplicate peste 113.000 de teste non-invazive pentru testarea elevilor.

În județul Cluj sunt 102 cazuri active de boală în rândul elevilor/preșcolarilor. Numărul infectărilor s-a înjumătățit față de săptămâna anterioară, când erau 209 copii bolnavi. În rândul angajaților din învățământ sunt 37 persoane bolnave,  față de 57 săptămâna trecută.

De asemenea, conform datelor transmise de IȘJ Cluj, în săptămâna 7-11 martie 2022, au fost aplicate 113.286  de teste non-invazive pentru testarea elevilor, conform Instrucțiunii, nr. 2530/19.11.2021, emisă de către Ministerul Sănătății, privind aprobarea procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive, efectuate din proba de salivă și s-au raportat 28 de rezultate pozitive. Dintre acestea, 24 au fost reconfirmate prin testare PCR și 4 au fost infirmate.

Comenteaza