Peste 5.000 de elevi de clasa a VIII-a din Cluj vor susține probele scrise ale Evaluării Naționale

Peste 5.000 de elevi de clasa a VIII-a din Cluj vor susține probele scrise ale Evaluării Naționale

Începând de luni, 22 iunie 2026, absolvenții claselor a VIII-a vor susține probele scrise în cadrul examenului de Evaluare Națională, 2026.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Din totalul celor 5.244 absolvenți înscriși ai claselor a VIII-a, 4096 sunt din mediul urban, iar 1.148 sunt din mediul rural. 

În municipiul Cluj-Napoca probele scrise ale examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a, sesiunea iunie-iulie 2026, vor fi susținute de 3.051 de absolvenți. Dintre aceștia 2.863 învață în unități de învățământ preuniversitar de stat, iar 188 sunt școlarizați în unități de învățământ preuniversitar private.

Examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a începe luni, 22 iunie 2026, cu proba scrisă la Limba și literatura română. 

Miercuri, 24 iunie 2026, se va desfășura proba scrisă la Matematică, iar vineri, 26 iunie 2026 va avea loc proba scrisă la Limba și literatura maternă, pentru cei 572 de elevii care studiază în limba minorităților naționale.

Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis în intervalul 8:00-8:30. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe centru de examen.

Toate sălile de clasă în care se vor susține probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2026 pentru absolvenții claselor a VIII-a sunt dotate cu sisteme de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. 

În acord cu prevederile legale în vigoare, comisiile din centrele de examen în care se desfășoară examene naționale îndeplinesc atribuții specifice și asigură organizarea și desfășurarea optimă a întregului proces.

Timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute și începe după alocarea celor 15 minute dedicate completării casetei cu datele de identificare, conform prevederilor art.17 alin. (10) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale, pentru elevii claselor a VIII-a.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

La finalul fiecărei probe de examen, lucrările elevilor sunt scanate și încărcate în platforma națională destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise, fiind evaluate, aleatoriu, de către profesori evaluatori, din alte județe, decât cel de proveniență a lucrărilor.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Evaluare Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.  

Elevii cu cerințe educaționale speciale beneficiază de adaptări specifice tipului de deficiență, conform prevederilor Procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neuro-dezvoltare, care susțin examenele naționale – sesiunea 2026. 

Subiectele sunt elaborate la nivel național, potrivit conținuturilor și competențelor asociate programelor de examen, valabile pentru examenul de Evaluare Națională 2026, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. 

Primele rezultate vor fi comunicate miercuri, 1 iulie 2026, până la ora 12:00, urmată de etapa de vizualizare a lucrărilor scrise și depunerea eventualelor contestații, conform calendarului publicat de Ministerul Educației și Cercetării. 

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Rezultatele finale vor fi afișate miercuri, 8 iulie 2026.   

 „Examenul de Evaluare Națională este un moment important al parcursului educațional, marchează încheierea unei etape și deschide drumul către noi oportunități de dezvoltare și afirmare personală. Avem încredere în pregătirea, perseverența și capacitatea voastră de a face față cu succes acestei provocări.

Vă încurajez să abordați examenul cu calm, încredere și responsabilitate. Ați depus eforturi susținute de-a lungul anilor de școală, iar acum aveți ocazia să valorificați cunoștințele și competențele dobândite. Citiți cu atenție cerințele, organizați-vă eficient timpul de lucru și concentrați-vă asupra fiecărui subiect. Amintiți-vă că rezultatul unui examen reprezintă doar o etapă în evoluția voastră și nu definește valoarea fiecăruia dintre voi.

Adresez, totodată, mulțumiri și aprecieri colegilor noștri, cadre didactice implicate în organizarea și desfășurarea examenului, pentru profesionalismul, răbdarea și dedicarea de care dau dovadă an, de an. Indiferent de rolul pe care aceștia îl au – profesori asistenți, membri ai comisiilor de organizare sau evaluatori – sprijinul și echilibrul pe care le oferă elevilor contribuie semnificativ la desfășurarea în bune condiții a acestui examen.

Este important de subliniat că fiecare elev își va putea continua traseul educațional, fie în învățământul liceal, fie în cel tehnologic, având posibilitatea de a-și construi propriul drum către succes.

Le doresc tuturor elevilor multă încredere în forțele proprii, inspirație și rezultate pe măsura muncii depuse. De asemenea, transmit gânduri bune părinților, care îi susțin permanent și îi îndemn pe toți să privească această perioadă cu optimism și încredere. Suntem alături de voi și vă dorim mult succes!” , a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului de Evaluare Națională 2026_Ministerul Educației și Cercetării – 0800 801 100, I.Ș.J. Cluj – 0800 816 264. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .