Ministerul își salvează ministrul: Nu se organizează clase separate pentru copiii cu cerinţe speciale

Ministerul își salvează ministrul: Nu se organizează clase separate pentru copiii cu cerinţe speciale

Ministerul Educaţiei Naţionale transmite că nu se urmăreşte formarea de clase separate pentru copiii cu cerinţe speciale, aşa cum ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a dat de înțeles printr-o declaraţie.

Precizările MEN vin ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public potrivit cărora s-ar dori înfiinţarea de clase separate pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale.

''În baza Legii nr. 221/2010, precum şi a Strategiei naţionale 'O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi' - 2016-2020, România s-a angajat să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor, astfel încât nicio persoană cu nevoi speciale să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile acesteia să fie respectate şi sprijinite'', se arată într-un comunicat al MEN.

În domeniul educaţiei, cadrul strategic este completat cu strategiile sectoriale care prevăd, de asemenea, măsuri care să conducă la creşterea accesului la o educaţie de calitate pentru toţi copiii, prin adaptări curriculare în concordanţă cu nevoile acestora, precum şi prin acordarea de sprijin educaţional şi material, precizează MEN.

Ministerul Educaţiei Naţionale menţionează că urmăreşte integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în unităţile de învăţământ de masă şi dezvoltarea serviciilor de sprijin educaţional prin creşterea numărului profesorilor de sprijin şi a consilierilor şcolari - cu suportul cărora se realizează terapiile necesare, precum şi prin formarea cadrelor didactice care predau în clasele unde sunt integraţi individual copii cu nevoi speciale.

''Declaraţiile ministrului Educaţiei Naţionale, pe tema mai sus-menţionată, au făcut referire întocmai la această necesitate - de a aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăţi de învăţare. Precizăm că nu se intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale. De altfel, în perioada 2001 - 2003, pe durata mandatului ministrului Ecaterina Andronescu, aproximativ 30.000 de elevi cu nevoi speciale au fost integraţi în unităţile de învăţământ de masă, prin transferul de la unităţile de învăţământ special'', arată reprezentanţii ministerului.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat la Digi 24, că elevii cu dificultăţi de învăţare sunt acum integraţi fie în şcoli speciale, fie în sistemul normal, dar fără profesori dedicaţi, lăsând să se înţeleagă faptul că o variantă ar fi înfiinţarea claselor separate pentru aceşti copii.

„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Digi 24.

Comenteaza