Lucrările la bacalaureat, corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul

 Lucrările la bacalaureat, corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, începând din sesiunea iunie-iulie.

Câmpeanu a precizat că această hotărâre va face obiectul unui ordin de ministru, care se va aplica de la examenul din iunie-iulie, începând cu sesiunea probelor scrise.

Anterior, Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, a declarat că lucrările scrise ale celor care susţin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi într-un alt judeţ cu ajutorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor. Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) arăta luni că susţine propunera Ministerului ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe. Reprezentanţii FSLI consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.

"O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului şi această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susţin examenul de bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiţi elevi să fie favorizaţi", a precizat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

Examenul de bacalaureat a început în 8 iunie cu probele orale şi de competenţe, care se vor încheia în 26 iunie.

Probele scrise de la bacalaureatul vor începe în 29 iunie, cu testul la limba şi literatura română, iar în 30 iunie va fi proba la limba şi literatura maternă. Testarea va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12:00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12:00 şi 16:00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.

Aproape 170.000 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale.

Comenteaza