Inspectorii şcolari propun reintroducerea salariului de merit într-o nouă lege a Educaţiei

Inspectorii şcolari propun reintroducerea salariului de merit într-o nouă lege a Educaţiei
Şefii de inspectorate şcolare din Regiunea de Nord-Vest propun Ministerului Educaţiei mai multe măsuri care să fie cuprinse într-o nouă lege a Educaţiei, printre care se numără reintroducerea salariului de merit şi scurtarea perioadei de desfăşurare a bacalaureatului.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, după Conferinţa Regională a Inspectorilor Şcolari Generali din Regiunea de Nord-Vest, o nouă lege a Educaţiei trebuie să ţină cont de finanţarea adecvată a învăţământului şi de recompensarea reală a performanţei profesorilor şi elevilor.

"S-a apreciat că o nouă lege a Educaţiei trebuie reconstruită pe trei piloni: finanţarea adecvată a sistemului de învăţământ prin utilizarea unui cost standard/elev care să acopere în mod real cheltuielile în cazul fiecărui tip de învăţământ, adaptarea pregătirii şcolare la necesităţile pieţei muncii şi conturarea unor variante de recompensare reală a performanţei cadrelor didactice şi elevilor.

Pornind de la aceste principii, au fost enunţate mai multe propuneri, cum ar fi reintroducerea salariului de merit şi a fondului de premiere la nivelul unităţii de învăţământ, la dispoziţia Consiliului de Administraţie al şcolii, şi scurtarea perioadei de desfăşurare a examenului de bacalaureat prin organizarea probelor de competenţe în timpul anului şcolar", se arată în documentul citat.

Inspectorii generali mai propun şi introducerea din clasele a III-a şi a IV-a a evaluării prin note pentru facilitarea adaptării elevilor în clasa a V-a, dar şi recunoaşterea cu nota 10 a probelor de evaluare naţională/bacalaureat la care elevii au obţinut rezultate la fazele naţionale ale olimpiadelor în ultimii doi ani.

"Propunerile de modificări ale Legii Educaţiei nr. 1/2011, ale metodologiilor de organizare a examenelor naţionale şi a altor metodologii din sistemul de învăţământ preuniversitar au scopul de a îmbunătăţi calitatea sistemului de învăţământ preuniversitar, a activităţii inspectoratelor şcolare, urmărindu-se stabilitatea şi predictibilitatea sistemului de învăţământ preuniversitar. Propunerile vor fi redactate ca rezoluţie a Conferinţei Regionale şi vor fi aduse la cunoştinţa Ministerului Educaţiei", se mai arată în comunicatul ISJ Cluj.

La Conferinţa Regională a Inspectorilor Şcolari Generali din Regiunea de Nord-Vest, desfăşurată la Cluj-Napoca, au participat inspectorii şcolari generali din judeţele Alba, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Satu-Mare, Sălaj şi Timiş, fiind prezent şi secretarul de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Vasile Șalaru.

Proiectul Legii educaţiei a fost realizat în martie de un grup de parlamentari, iar ulterior au mai fost şi alte variante, una în aprilie, iar ultima la sfârşitul lunii mai. Iniţiativa legislativă, aflată pe agenda Parlamentului, este punctul de plecare al dezbaterilor pentru noua Lege a educaţiei.

Prin proiect sunt propuse mai multe modificări, unele fiind o revenire la sistemul existent cu mai mulţi ani ani în urmă, cum ar fi grupa pregătitoare la grădiniţă, dar şi evaluarea la finalul clasei a VIII-a la mai multe materii, cu unele probe susţinute în timpul anului şcolar.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declara pentru Mediafax, la începutul lunii iunie, că instituţia pe care o conduce va avea un punct de vedere faţă de proiectul iniţiat de parlamentari. Anterior, Cîmpeanu declara că proiectul final de modificare a Legii educaţiei trebuie să fie rezultatul unei dezbateri profunde, profesioniste şi transparente, fiind aşteptate opiniile asociaţiilor de părinţi, Consiliului Elevilor, asociaţiilor studenţeşti, sindicatelor şi societăţii civile în legătură cu acest proiect.

Ministrul Educaţiei preciza că în varianta de proiect a Legii educaţiei sunt idei lansate în dezbatere, fiind un proiect care are "o oarecare vechime, întrucât este pe agenda Parlamentului, singurul care putea fi luat în discuţie şi cu bune şi cu rele, un proiect ce va putea să rămână până la final într-o proporţie de 90, 80, 70, 60, 50, 40%".

Cîmpeanu a adăugat că, în acest context, nu doreşte să se antepronunţe în privinţa variantei de proiect lansate în dezbatere publică. Întrebat când estimează că va fi gata proiectul prin care se vor aduce modificări Legii educaţiei, Cîmpeanu spunea că ar putea fi definitivat până la sfârşitul acestui an.

Comenteaza