Deputatul Achimaș Cadariu o contrazice pe Anca Buzoianu: Nici UMF, nici UBB nu sunt proprietatea conducerii. Propune dezbatere publică pentru fuziunea universităţilor clujene

Deputatul Achimaș Cadariu o contrazice pe Anca Buzoianu: Nici UMF, nici UBB nu sunt proprietatea conducerii. Propune dezbatere publică pentru fuziunea universităţilor clujene

Deputatul PSD de Cluj, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu, a declarat în cadrul unei emisiuni online că subiectul fuziunii universităților clujene nu este unul închis câtă vreme niciuna dintre aceste instituții nu este proprietatea conducerii. Acesta sugerează că primăria ar trebui să se implice pentru organizarea unei dezbateri publice pe acest subiect. 

Patriciu Achimaș Cadariu a transmis că fiecare universitate din România e foarte măruntă în comparaţie cu universităţile care intră în competiţia din clasamentul Shanghai, iar fondul problemei e că marile universităţi ale lumii produc cunoaştere şi educaţie de bună calitate. Universitatea din Cluj a fost ciopârţită, iar UMF până în anul 1990 nici nu era universitate, se numea Institutul de Medicină şi Farmacie, a amintit Achimaş la o emisiune de la un post local. 

"Eu pe ce dau banii până la urmă. Să vedem ce obţii. Investim, în cercetare, în educaţie, dar obţii în sănătate cele mai proaste supravieţuiri şi cele mai multe morţi precoce, raportat la celelalte ţări europene. Rezultatele sunt extrem de modeste în ce priveşte translatarea acestor elemente de cunoaştere asupra cetăţenilor", spune Patriciu Achimaș Cadariu

El a comentat totodată respingerea de către conducerea UMF Cluj a ideii unificării cu UBB sugerată de rectorul Daniel David ca soluție pentru accederea în clasamentul Shanghai, de unde UBB tocmai a fost exclusă. Deputatul clujean spune că cercetarea la Cluj în ce priveşte domeniul universitar, trebuie să însemne un efort comun unde atât UBB, cât şi UMF, dar şi UTCN sau USAMV să fie  implicate.

Acesta chiar a sugerat că inclusiv primăria clujeană ar putea să se implice pentru a demara o dezbatere pe acest subiect al unificării universităţilor din Cluj-Napoca. Doar aşa se poate face performanţă la nivel internaţional, iar Cluj-Napoca fiind un oraş ambiţios ar trebui să ia foarte serios fuziunea universităţilor. 

„Nu cred că vreo universitate este proprietatea nici măcar a structurii de conducere actuale, este o universitate a României, toate sunt universități publice susținute de statul român. Cu alte cuvinte, cred că statul român în acest moment trebuie să hotărască foarte clar dacă își dorește acest lucru.

Și sigur că universitățile sunt formate din oameni, nu cred în catedrale fără credincioși sau în universități fără cadre didactice și studenți, dar în măsura în care și unii și alții sunt informații și părinții studenților sunt informați și știu ce ar putea să obțină, cred că lucrurile ar sta un pic diferit”, a subliniat deputatul PSD de Cluj.

"Atâta vreme cât o gravidă aşteaptă un medic să vină de undeva, e clar că e foarte bolnav acest sistem. Cazul Botoşani e o oglindă a sistemului şi se greşeşte undeva foarte serios. Universitatea, dincolo de componenta intrări / ieşiri are mai mult de atât, e vorba despre educaţie reală şi cunoaştere, sau chiar deontologia profesională", a mai completat Achimaş accentuând ideea organizării unei dezbateri publice. 

Citeşte şi: Rectorul UMF respinge propunerea de unificare a universităților lansată de rectorul UBB: "Nu prin comasare creşte performanţa"

Comenteaza