Cluj: O nouă ediție a Games of Science la UBB. Când are loc

Cluj: O nouă ediție a Games of Science la UBB. Când are loc

Universitatea "Babeș-Bolyai" invită studenții, masteranzii, doctoranzii și tinerii cercetători din Cluj-Napoca și din zonele învecinate să participe la cea de-a patra ediție a Games of Science.

''Ediția din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, 13-14 martie, urmând ca în prima zi să fie realizat un training de opt ore, iar mai apoi, în ziua a doua să fie organizat un concurs în cadrul căruia participanții își vor prezenta cercetările într-un mod concis și captivant pe durate de 15, 30, 60 și 180 de secunde. Astfel, tinerii , cu vârsta recomandată între 20 și 35 de ani, care doresc să se implice în promovarea științei în public se pot înscrie prin completarea și trimiterea formularului (disponibil pe www.gamesofscience.org), iar organizatorii vor confirma înscrierea prin trimiterea unui email'', arată UBB într-un comunicat trimis joi.

Câștigătorii edițiilor locale primesc premii în cărți și obiecte și se califică pentru finala națională, la care marele premiu include participarea la un workshop internațional de comunicare a științei în valoare de 2.000 de Euro.

''Azi e mai importantă ca oricând comunicarea științei pentru a combate dezinformarea, a inspira decizii informate, a încuraja inovarea și a conecta cercetarea academică cu nevoile reale ale societății. Prin Games of Science, ne propunem să facem acest lucru posibil, oferind tinerilor cercetători oportunitatea de a învăța și de a exersa comunicarea publică între colegi, într-un cadru competitiv și distractiv'', a declarat, citată în comunicat, Ada Roseti, președinta Asociației SciPublicForum, organizatoarea Games of Science.

Potrivit sursei citate, Games of Science este mai mult decât un training sau o competiție. Este o comunitate pentru tineri cercetători care le oferă: dezvoltarea abilităților de comunicare, dezvoltarea competențelor de colaborare, învățarea în grup și de la colegi și contextul potrivit de exersare a comunicării publice a subiectelor științifice.

Games of Science este un program național de comunicare științifică care sprijină cercetătorii să aducă munca lor mai aproape de public. Prin promovarea dialogului și a înțelegerii, inițiativa are ca scop consolidarea legăturii dintre știință și societate.

Ediția din acest an a Games of Science este organizată de SciPublic Forum, iar la Cluj-Napoca echipa este coordonată de Andrada Balmez, masterand la Universitatea Babeș-Bolyai. Din echipa locală mai fac parte: Anca Anghel, trainer, doctorand al Facultății de Chimie a UBB; Tudor Osiescu, trainer, doctorand al Facultății de Inginerie a Mediului a UBB; Mălina Crudu, organizator, cadru didactic asociat la Facultatea de Matematica a UBB, alături de alți voluntari și alumni din anii anteriori.

Comenteaza