Cât vor fi bursele școlare din toamnă. David: "Meritul trebuie să fie merit"
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Iul 2025, 10:13
- Educaţie
- Ascultă știrea

"Meritul trebuie să fie merit", spune ministrul Daniel David, și trebuie să acopere "maximum 15% dintr-o clasă cu nota minimă 9".
"Discuția mea cu premierul a fost în felul următor unu, meritul trebuie să fie merit, iar meritul trebuie să acopere maximum 15% dintr-o clasă cu nota minimă 9.
M-am uitat ce înseamnă merit în alte sisteme, pentru că, repet, eu mă uit la seturi de bune de practici europene, nu sunt luate așa din avion, 10% 15% sunt pragurile folosite pentru merit și performanță în zona europeană. Maximum 15% până la 9. Nu știu câți copii o să fie, o să vedem, dar meritul trebuie acoperit în această formulă.
Vechea lege spune așa: minimum 30% până la 9,50. Problema care este? Din primul an în al doilea an brusc a crescut numărul de medii de 9,50, fără să vezi o performanță mai mare și la bacalaureat și uneori ajungeai să dai nu la 30% ci la 80-90% dintre elevi în unele clase", a declarat Daniel David în podcastul Vorbitorincii.
Ministrul a precizat că "bursa de merit va fi 450 de lei cum a fost și până acum, bursa socială 300, cum a fost și până acum. Pentru olimpici, am păstrat premiile exact cum au fost. Adică dacă ești un olimpic la o probă internațională, premiul I – 4.000 euro, premiul doi 3.000 euro, pentru locul trei 2000 euro".
"Vreau să punctez două lucruri. Nu cumva să se înțeleagă și vreau să spun copiilor lucrul ăsta că cineva le reproșează lor acest lucru. Copiii au primit niște burse, sistemul a considerat că are bani, doar că, sfatul meu pentru ei este să meargă la școală, să învețe, în primul rând pentru competențe și pentru faptul că educația o să-i ajute în viață. Pe cei care care au probleme sociale îi ajutăm", a mai spus Daniel David, citat de edupedu.ro.