Anisie: La momentul acesta nu am luat în calcul suspendarea sau închiderea unităţilor de învăţământ sau a universităţilor

Anisie: La momentul acesta nu am luat în calcul suspendarea sau închiderea unităţilor de învăţământ sau a universităţilor
| Foto: Facebook/Ministerul Educatiei si Cercetarii

Ministrul interimar al Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că la momentul acesta nu a luat în calcul suspendarea sau închiderea unităţilor de învăţământ sau a universităţilor.

"La momentul acesta nu am luat în calcul suspendarea sau închiderea unităţilor de învăţământ sau a universităţilor, pentru că în afară de cazurile de la Timişoara nu avem în acest moment niciun caz confirmat. Împreună cu ministrul Sănătăţii am elaborat o procedură, vineri a fost transmisă în toate unităţile de învăţământ, iar acea procedură prevede că dacă există un caz confirmat, Inspectoratul Şcolar Judeţean împreună cu Direcţia de Sănătate Publică pot să ia decizia suspendării cursurilor sau chiar închiderea clasei sau şcolii, depinde de gravitatea cazului. Nu Ministerul Educaţiei este cel care ia decizia, ci Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sau Comitetul judeţean, dacă se întâmplă la nivel judeţean", a spus, duminică, Anisie la Digi 24.

Ea a făcut apel la calm, pentru că "nu este cazul, deocamdată, să ne alarmăm".

"Părinţii, elevii să meargă la şcoală. Fac un apel la autorităţile publice locale să acorde o atenţie sporită şcolii, să doteze cu săpun, cu dezinfectant, cu tot ceea ce trebuie, pentru a preveni cazurile de îmbolnăvire şi pentru a crea o stare de bine copiilor la şcoală. Cred că panica nu ne face bine", a menţionat aceasta. Anisie a adăugat că a stabilit pentru luni o întâlnire cu colegii săi din minister şi cu reprezentanţi ai unor ONG -uri pentru a găsi o soluţie de realizare a cursurilor şi în sistem online, dacă vor apărea foarte multe cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. "La momentul acesta nu avem decât patru cazuri confirmate, trei elevi din Timiş şi unul din Hunedoara. La Timiş, unitatea de învăţământ a fost închisă, se va realiza dezinfecţia şi sper să fie reluate cursurile în curând. (...) Dacă sunt luate toate măsurile de prevenţie, eu sunt convinsă că nu se vor întâmpla situaţii de îmbolnăvire, chiar dacă sunt peste 1.000 de elevi într-o unitate de învăţământ", a conchis ea.

Comenteaza