Purtătorul de cuvânt al lui Liviu Dragnea a recunoscut public: „Vrem să scoatem România din UE”

Sigur, marioneta (agramat) vorbitoare pe care tătucul de la Teleorman a plantat-o în palatul Victoria n-a rostit textual cuvintele de mai sus, a glăsuit, însă; „Nu voi accepta niciodată un «to do list»!”, ceea ce înseamnă exact acelaşi lucru.

Nu mă adresez celor chinuiţi de orgasme spirituale în faţa râgâielilor naţionalist-patriotarde cu „suveranitate” şi „neatârnare”. Ăstora le doresc să fie sănătoşi şi să se bucure de referendum! Scriu exclusiv pentru cei care obişnuiesc să umble cu creierul la purtător.

Să presupunem că eşti un om bătut de soartă, care toată viaţa lui a trăit într-o cocioabă amărâtă făcută din chirpici, cu pământ pe jos, cu buda în fundul curţii, care n-a văzut în viaţa lui lingură şi furculiţă şi nici n-a aflat că apa e bună şi la altceva decât la băut,... ca şi spirtul.

Şi acum să ne imaginăm că ai un frate, care, cine ştie prin ce capricii ale sorţii, a ajuns ceva mai procopsit şi, undeva, nu departe de tine, şi-a construit o casă mare şi frumoasă, cu tot ce presupune o viaţă civilizată în ea.

Într-o zi te duci în vizită la el. Venit direct de afară, îi laşi câteva urme consistente de noroi pe covoare şi un sănătos „damf” de alcool. Om cu bun simţ, fratele tău nu-ţi spune nimic. Va curăţa şi aerisi după ce pleci. Apoi vrea să-ţi ia haina şi căciula să le pună în cuier. Ai parte de un prim şoc. De ce să mă dezbrac? Dacă mi le fură? Cu chiu cu vai îţi dai jos haina, dar rămâi cu privirea pironită pe cuier, nu cumva să dispară. Căciula n-o scoţi, cum să rămâi cu capul gol?

Ai parte, însă, de o primă revelaţie. Măi să fie, mi-am dat jos haina şi nu mi-e frig, ba e chiar cald şi bine aici. Totuşi, căciula n-o scoţi. Cum e pentru prima oară când îi treci pragul, fratele vrea să-ţi prezinte casa. Şi începi să descoperi fel de fel de minunăţii: aragaz, frigider, televizor, aspirator şi multe altele. N-ai mai văzut în viaţa ta aşa ceva, necum să ştii la ce-s bune.

Apoi gazda te invită la masă. N-are rost să mai înşir ce de bunătăţi îţi bucură papilele gustative. Şi din nou, bine crescut, fratele tău se face că nu vede că ignori complet tacâmurile, mănânci cu mâna şi te ştergi pe nădragi. N-ai de unde să ştii nici ce reacţie a avut când, după ce ai plecat, a descoperit că, intrat pentru prima oară într-o baie civilizată, i-ai folosit cada de baie pe post de toaletă.

Cert este că, revenit acasă, brusc descoperi că în cocioaba ta e frig, mizerie şi pute, iar cartofii pe care ţi-i ferbi zi de zi în oala soioasă aşezată deasupra sobei de tuci sparte n-au niciun gust. Şi îţi spui: oare nu m-ar primi şi pe mine fratele meu în casa lui mare, în care e cald, miroase frumos şi se mănâncă bine?

Cum, nu-i aşa, sângele apă nu se face, fratele tău acceptă, dar îţi spune: „Bine, te primesc în casa mea şi te vei bucura liber de toate binefacerile ei, dar, pentru asta, va trebui să respecţi şi tu nişte reguli, cum ar fi să te ştergi pe încălţări când intri în casă, să te speli pe mâini înainte de a mânca, să faci duş în fiecare dimineaţă şi baie odată pe săptămână, să te speli de două ori pe zi pe dinţi, să-ţi ţii hainele curate şi ordonate în dulap, să îmbraci în fiecare dimineaţă şosete, chiloţi şi cămaşă curate să îţi ţii camera curată şi aranjată, să îţi sufli mucii în batistă, nu pe jos şi, în general, să să îţi schimbi modul rudimentar de viaţă cu unul civilizat. A, era să uit, o laşi mai moale cu băutura!”.

Stai oleacă şi te gândeşti... merită! Şi, încet, încet, începi să înveţi regulile casei. Nu e uşor, nu odată fratele tău trebuie să strângă după tine. Dar îşi spune că, în timp, te vei adapta. Numai că, de la o vreme, dedulcit la traiul bun din casa cea frumoasă, parcă ţi-e din ce în ce mai greu să pierzi vremea cu spălatul şosetelor, cu datul cu aspiratorul prin cameră, cu spălatul pe dinţi ş.a.m.d.. Şi, în fond şi la urma urmei, ce rost are să speli de fiecare dată vasele după ce mănânci, dacă la următoarea masă le murdăreşti din nou? Dar cel mai greu îţi vine să ronţăi seminţe şi să nu poţi scuipa tu, sănătos şi tradiţional, cojile la doi metri distanţă.

Fratele tău îţi atrage atenţia o dată, de două ori, apoi, când vede că te leneveşti, ba chiar te şmechereşti tot mai mult, încercând să fentezi regulile casei, sătul să strângă sticlele de „monopol” azvârlite prin toată casa, ţi-o spune de-a dreptul: „Ori respecţi ce am stabilit, ori te întorci de unde ai venit!”.

Moment în care ţie îţi sare muştarul şi, după ce încerci să-l convingi că ce vede nu e adevărat, e manipulare, începi să răcneşti despre drepturi egale (fireşte, nimic despre obligaţiile egale), despre discriminare şi închei apoteotic decretând că tu eşti un om liber, căruia nu-i poate impune nimeni cum să-şi trăiască viaţa.

Ajuns la finalul exerciţiului de imaginaţie, gândeşte-te, oare ce ar face fratele tău în secunda următoare?

Cam aşa e şi cu „Nu voi accepta niciodată un «to do list»!”.