Vara şi primăria scot terase noi în pieţele Clujului

Vara şi primăria scot terase noi în pieţele Clujului
Primăria va realiza o analiză a Pieţei Muzeului, pentru a decide dacă acolo se pot instala alte terase. Decizia vine în urma solicitărilor sosite din partea operatorilor.

Operatorii de unităţi de alimentaţie din centrul oraşului au scos mesele în aer liber, invadate de clujeni. Numărul teraselor ar putea creşte din vară, dacă primăria decide suplimentarea locaţiilor scoase la licitaţie. În ultima şedinţă de urbanism au fost aprobate amenajări noi în Pieţele Unirii şi Cipariu.

Atât Piaţa Muzeului, cât şi Bd. Eroilor pot fi populate de terase numai în urma licitaţiilor între operatori, conform deciziei administraţiei locale, care a stabilit locaţiile care pot fi destinate acestei funcţiuni. Conform Direcţiei de urbanism din cadrul primăriei, operatorii de unităţi au depus alte solicitări pentru instalarea de terase, zona cea mai populară fiind Piaţa Muzeului.

„Ar fi util să facem o analiză în zonă, să vedem dacă se mai impun şi alte locaţii şi să venim cu o propunere dacă putem scoate şi alte spaţii la licitaţie", au decis reprezentanţii primăriei în urma unei şedinţe a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) în care au fost analizate propuneri de amenajare de terase sezoniere. „Deja în această zonă este o ocupare foarte intensă", a fost de părere arhitectul Şerban Ţigănaş.

O nouă terasă va fi amplasată în Piaţa Unirii nr. 16, solicitată de societatea The Peach Tree în şedinţa CTATU. Aceasta ar urma să fie amenajată în faţa fostei galerii de artă. Spaţiul, unde până acum câteva luni funcţiona o galerie de artă, a fost recent contractat de un alt chiriaş care plănuieşte să schimbe funcţiunea. Locaţia de 80 mp a fost preluată pentru o cafenea.

Pe latura vestică a Pieţei Unirii funcţionează deja Diesel (cafenea, lounge, club), Vertigo (bar şi club), Corso Bistro şi cafeneaua-braserie Toulouse, toate cu terase aferente în stradă, în sezonul estival. O terasă nouă va apărea şi în zona Pieţei Cipariu, la intersecţia cu str. C. Brâncuşi, unde Prim Art Management, administratorul localului Chelsea, tocmai a primit avizul. Criteriul principal enunţat de primarul Emil Boc în amenajarea teraselor este bunul-gust. „Trebuie să îi încurajăm pe oamenii ăştia, dar să nu uităm de calitatea estetică pe care ar trebui să o impunem acestor terase. Să nu ne trezim cu kitschuri. Vrem să fie de bun-gust, să nu ne fie ruşine cu ele", a spus primarul Clujului.

 

Luminiţa SILEA, Kristina REŞTEA

 

Comenteaza